“În pandemie, angajații din Cluj-Napoca s-au retras nu în cătune, ci în “sateliții” orașului”

“În pandemie, angajații din Cluj-Napoca s-au retras nu în cătune, ci în “sateliții” orașului”

Oamenii care lucrau în “capitala Transilvaniei” au căutat, la apariția pandemiei, nu un loc în sate cât mai îndepărtate, ci în localitățile-satelit din zona metropolitană a municipiului, susțin experții imobiliari.

„Într-o astfel de situație ne-am dat seama brusc că nu mai încăpem în casele noastre, că avem alte nevoi decât până acum. Au apărut cereri, într-o creștere masivă, pentru locuințe cu suprafețe mai mari, care să ofere mai mult decât cei patru pereți - o curte, verdeață, spații mai largi. A apărut și o reorientare a cumpărătorului de pe zona de rezidențial către genul acesta de proprietăți, care depășesc cu mult statutul de locuințe dormitor.

Oamenii nu s-au dus către zonele rurale îndepărtate. Fiecare oraș mare din România, de la București, la Cluj-Napoca, Timișoara Iași, Brașov, are niște sateliți în zona metropolitană, iar cererea în acei sateliți a crescut, în special pentru locuințele din categoria aceasta de case, dublexuri, triplexuri, case înșiruite.

Problema a început să apară prin faptul că nu era sau încă nu este stoc. Nu s-au construit genul acesta de locuințe în anii trecuți, pentru că nu exista cerere relevantă, iar reorientarea aceasta bruscă n-a putut să fie satisfăcută imediat.

Așa că suntem într-o lipsă de stoc în zona asta de ofertă, ca atare, prețurile au crescut. Am început să vindem locuințe în localitățile din afara marilor orașe, care altă dată nu erau așa de prețuite, iar acum încep să se tranzacționeze la niște valori peste așteptări, tocmai pentru că există cerere”, afirmă Răzvan Cuc, președintele companiei imobiliare RE/MAX România.

El nu se așteaptă ca acest stoc să fie completat prea curând, deoarece procesul de livrare a locuințelor de acest gen este unul foarte lung. Este nevoie de achiziția de terenuri, de proiectare, de identificare a constructorilor, de perioadă de construire, iar ciclul acesta durează ani întregi, conform Construct IMO.

Prețurile locuințelor la nivelul întregii piețe au crescut față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele de tranzacționare au crescut cu 5-7% și ne putem aștepta ca tendința să se păstreze și pentru restul anului,

„Evoluția prețurilor depinde de la un oraș la altul, de la un segment la altul. Anul acesta, până în decembrie, vom vedea creșteri de până la 10% în medie. O să fie segmente care o crească mai mult, altele vor evolua mai încet. În unele orașe segmentul apartamentelor vechi merge mai încet, în timp ce apartamentele noi se vând mai bine, în alte orașe evoluția prețurilor este egală, dar în ansamblu, generațiile tinere caută locuințe noi”.

Comenteaza