Importatorul Volvo din România și-a extins afacerile la Cluj

Importatorul Volvo din România și-a extins afacerile la Cluj

EIT Forum Auto, importatorul autoturismelor Volvo pe piaţa locală, a anunțat extinderea reţelei de dealeri în patru noi oraşe: Cluj-Napoca, Craiova, Bacău şi Braşov.

Compania a livrat în România 825 de maşini în 2019, în urcare cu 18% faţă de 2018. Creşterea puternică a fost punctată pe segmentul maşinilor hibride sau electrice, unde vânzările au crescut de patru ori, la 177 de unităţi.

Luând în calcul un preţ mediu de 50.000 de euro, cu taxa pe valoarea adăugată, valoarea maşinilor livrate pe piaţa locală trece de 40 milioane de euro, conform ZF. Cele mai vândute modele sunt SUV-urile Volvo XC40, Volvo XC60 şi Volvo XC90 ce reprezintă 77% din volumul total.

Cele mai mari creşteri față de 2018 au fost înregistrate de modelul XC40 care a ajuns la 202 unităţi (57%) şi de modelul S90 - 43 unităţi (231%). Cel mai vândut model electrific este noul XC90, ce reprezintă 48% din vânzări.

În noiembrie 2019 motorizarea T8 Twin Engine era prima în topul celor mai vândute motorizari plug-in din tot segmentul premium şi pe locul doi în topul celor mai vândute motorizări plug-in electric, conform statisticilor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile.

Comenteaza