Milionarul Ştefan Vuza vrea doar activele viabile ale Oltchim

Milionarul Ştefan Vuza vrea doar activele viabile ale Oltchim
Compania Chimcomplex, controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, va face o majorare de capital de 170 de milioane de lei pentru a cumpăra activele pe care le consideră viabile economic din combinatul chimic vâlcean.

În cadrul adunării generale extraordinare a acţionarilor (AGEA) Chimcomplex, convocată de preşedintele consiliului de administraţie, Virgiliu Băncilă, a fost aprobat un plan de majorare a capitalului social, prin emiterea a 135 de milioane de acţiuni. Scopul este de a asigura o parte din fondurile necesare achiziţiei unor grupe de active viabile economic ale Oltchim Râmnicu Vâlcea. 
 
Conducerea companiei a precizat că finanţarea achiziţiei se va face din fonduri proprii existente, din capitalul obţinut în urma acestei majorări a capitalului social al Chimcomplex şi din credite contractate de la instituţii bancare şi nebancare. Totodată, prin majorarea capitalului social au urma să se asigure şi capitalul de lucru necesar punerii în funcţiune a unei noi platforme chimice, prin integrarea activelor de producţie ale Chimcomplex cu cele cumpărate de la Oltchim.
 
„Această decizie a AGEA Chimcomplex reprezenta un pas important, printre ultimii aş zice, în demersurile noastre de constituire a Companiei Române de Chimie (CRC). Odată cu finalizarea auditului pe care îl efectuăm la Oltchim, vom putea spune că suntem 100% pregătiţi să depunem pe 26 iunie o ofertă realistă de preluare a activelor viabile ale combinatului din Râmnicu Vâlcea. 
 
Mai departe, în cazul în care vom fi desemnaţi câştigători, alături de specialiştii noştri şi de partenerii comerciali, tehnici şi financiari, rămâne să ne apucăm de treabă şi să aplicăm planul nostru de măsuri al cărui scop final este revitalizarea industriei chimice din România”
, a declarat preşedintele Chimcomplex.
 
Prin crearea CRC, Chimcomplex îşi propune integrarea activelor viabile de la Oltchim cu unităţile de producţie de pe platforma din Oneşti, în scopul de a dezvolta o platformă integrată de producţie în industria chimică, ce va deservi pieţele regionale şi internaţionale. O altă companie care urma să fie înglobată în CRC din grupul Serviciile Comerciale Române (SCR), controlat de Vuza, este combinatul de celuloză şi hârtie Someş Dej. 
     
Chimcomplex este unul dintre fabricanţii importanţi de produse chimice din Europa de Sud-Est. Activitatea sa principală constă în fabricarea şi comercializarea produselor clorosodice, a clorurilor anorganice, alchilaminelor şi a solvenţilor organici. Combinatul a finalizat un prim pachet investiţional de 70 de milioane de euro, constând în construirea a două instalaţii de cogenerare, a unor instalaţii de productivitate şi modernizarea tuturor instalaţiilor existente.

Chimcomplex a demarat şi un al doilea pachet investiţional, de 55 de milioane de euro, care va viza creşterea capacităţilor de producţie la instalaţiile de clorură de calciu tehnică şi clorură ferică, construirea unei instalaţii de recristalizare a sării, modernizarea instalaţiei de electroliză prin achiziţionarea a două electrolizoare.

SCR cuprinde 19 firme, cele mai importante fiind Chimcomplex Borzești, Uzuc Ploiești, Sinterom Cluj, Someş Dej. În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active. Planul de reorganizare prevede vânzarea acestora pentru cel puţin 307 milioane de euro. Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă în 2013, iar consorţiul format din Rominsolv şi BDO Busines Restructuring a fost numit administrator judiciar.   
 
Companiile care vor cumpăra activele nu preiau datoriile combinatului, dar nici contractele cu clienţii nu sunt transferate către cumpărători, care nu au nicio obligaţie de a prelua actualii angajaţi, arată un document pregătit de consultantul selectat pentru privatizare, AT Kearney Management. Oltchim a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut un profit net de 16,1 milioane lei, comparativ cu pierderi de 15,7 milioane în perioada similară din 2015.

Comenteaza