“Noi, IT-iștii din Cluj, trăim într-o bulă, nu știm ce se întâmplă în alte domenii”

“Noi, IT-iștii din Cluj, trăim într-o bulă, nu știm ce se întâmplă în alte domenii”
Conferința și premierile au avut loc în sistem mixt: fizic și online | Foto: IT Days

Antreprenorii în tehnologie din Cluj trebuie să vină în contact cu oameni din alte sectoare economice pentru a crea instrumente eficiente, care să se muleze pe aceste afaceri, susține Mircea Vădan, cofondator al Cluj Startups. Prelegerea sa, cotată drept cele mai bune în domeniu din 2020, a fost premiată în cadrul evenimentului IT Days, de la Cluj Innovation Park. 

“Până acum vorbeam despre Silicon Valley și Super-America în materie de tehnologie, însă China a răsărit destul de mult și de fapt avem trei superputeri foarte active care împing zona de tehnologie: SUA, UE și China. Ultima forțează să își dezvolte capabilități proprii și să fie mai inventivă; până acum era dependentă de SUA și invers.

În Europa avem o fragmentare mare care ne trage destul de mult înapoi, pentru că sunt sisteme politice, economice, legislative, lingvistice diferite și nu putem să discutăm de un ecosistem rapid pe zona de startup și inovație, chiar dacă UE încearcă să facă așa ceva.

Am putea să ne folosim însă de ceea ce există în Europa. S-a spus în ultimii ani că ecosistemul din Cluj are talent tehnologic, cele din Londra, Berlin, putere de business și de marketing, iar atunci se pot combina. Ne opresc însă regulile și fragmentările, iar atunci avem de pierdut în această cursă în trei cu SUA și China.

În ultimii ani Comisia Europeană (CE) are un program de finanțare mai larg în această zonă; dacă ne uităm la programele de granturi, inteligență artificială, blockchain, inovare, transfer tehnologic sunt mai mulți bani la dispoziție fiindcă CE și-a dat seama de această presiune globală. Sunt o grămadă de oportunități de la CE, dar nu prea suntem capabili să profităm de granturi, să facem mai multă cercetare și educație.

Banii de investiții s-ar putea să fie de-acum de sacrificiu. Acum câțiva ani am luat o finanțare pentru startup de la un fond din străinătate, ne-am mutat în birourile acestuia, am participat la workshopuri pentru a învăța ce înseamnă să ai și partea de produs, și cea de business. Chiar dacă am eșuat atunci în afacere, am rămas cu experiența, dusă mai departe. O să sacrificăm mulți bani pe investiții, nu să pornim cu “mie ce îmi iese de aici” dacă nu faci și educație”, a spus specialistul clujean.  

Finanțatori de startup-uri scutiți de impozit

“O provocare pe care o văd în Cluj este că noi, în IT, nu suntem conectați de alte industrii și domenii; suntem într-o bulă în care ne simțim foarte bine, dar de fapt nu știm ce se întâmplă în alte sectoare. Am văzut la Startup Weekend oameni care spun: "hai să facem o aplicație pentru un restaurant sau de chemat taxi!".

Însă dacă nu avem informațiile de interior din agricultură, industrie, energie, nu putem să zicem cum e mai bine să construim software pentru acestea. Iar atunci trebuie să ne conectăm cu oameni din aceste domenii care înțeleg business-ul respectiv, care au idei, văd problemele, vor să le rezolve, iar noi să facem softul pentru ei. Mulți dintre noi, ca oameni tehnici, putem face așa ceva.

Legislația în România e în urmă în materie de transfer tehnologic, de angel investor angel, de incubatoare de afaceri, de aceea modelul britanic de legi pentru încurajarea startup-urilor mi se pare foarte bun. Adică dacă tu, ca investitor, finanțezi un startup, acea sumă nu se mai impozitează de către stat”.

Principalele teme abordate la conferința IT Days, organizată în sistem mixt (fizic și online) de Today Software Magazine, au fost inovarea, antreprenoriatul și tehnologia. Cu acest prilej au mai fost premiate alocuțiunile susținute de Sabina Cătană (Wipro), Bogdan Mureșan (Connatix), Cristina Vâjâean (Tora Trading), Oana Urs (Flow). 

Comenteaza