Trimite reply-uri la mail-uri şi le forwardează, dă accept la invite-uri în Outlook, scrie weekly şi monthly reports, gestionează schedule-ul departamentului în funcţie de sickness rate şi absenteesm, analizează billing-uri, oferă feedback într-un one-to-one meeting, stabileşte task-uri, dă access-uri, face requests, ridică issues, oferă support, respectă deadline-uri. E angajatul multinaţionalelor din România, aşa cum apare în cartea „Corporatistul", a Ralucăi Marchiş, absolventă a Universităţii Babeş-Bolyai.
Într-o multinaţională eşti încurajat să fii oricine, doar tu însuţi nu, să te încadrezi într-un şablon. Internetul te poate pregăti să faci faţă oricăror întrebări pentru un interviu, iar multe firme te pregătesc pe bani. Candidatul perfect răspunde exact ceea ce vor să audă cei de la resurse umane: „Unde te vezi peste cinci ani?", „Un pilon de bază în această industrie, cu cinci ani de experienţă în companie". După ce treci de interviu, profesori improvizaţi, alias traineri, transmit mai departe informaţia asimilată noilor cursanţi, alias trainees. Între timp, departamentele specializate s-au transformat în firme de profil, iar trainerii au devenit guru în tehnici de prezentare, manipulare sau dezvoltare personală. Corporaţiile plătesc scump instruirea pentru a le aminti angajaţilor de ce le află ei acolo. Trainerii merg prin toată ţara pentru a pregăti angajaţii în noua lor meserie, locuiesc în camere de hotel şi se desfăşoară în săli de conferinţe. Ca proaspăt angajat trebuie să te adaptezi, altfel eşti eliminat. În excursie mergi cu termosul inscripţionat cu numele firmei. Corporaţiile resping gândirea creatoare şi oferă modelul standard de angajat, iar totul începe cu convertirea, adică trainingul, deci spălarea creierului.
Programul este aglomerat şi solicitant. Chiar şi după, la club, discuţiile includ cazuri şi proceduri. Singurul loc unde angajaţii ies din tipic este fumoarul, unde se creează bisericuţe şi relaţii de cuplu. Chiar dacă mulţi provin din familii modeste, pe măsură ce rămân în companie încep să poarte haine elegante şi asortate, apelează la stilişti, la restaurant încep să comande somon afumat, tagliatelle, sushi, filet mignon, cordon bleu, encilada, focaccia, iar la club trag din ţigări scumpe şi savurează câte un Cuba Libre, White & Black Russian, Caipirinha sau Kamikaze.
Multinaţionalele pun accent pe rigurozitate şi eficienţă, iar activitatea se împarte în niveluri ierarhice. La etajele inferioare ale clădirilor de birouri găseşti personalul de execuţie, iar la celelalte, coordonatorii şi managerii. Cu cât stai mai sus în clădire cu atât eşti mai important. Imaginea angajatului se transformă treptat într-o legitimaţie pentru promovarea brandului. Cel mai bun procedeu de manipulare este motivarea, iar dacă stai mai mult de un an pe un post, rişti să fii eliminat. Iniţial beneficiile financiare erau cele mai importante (bonusuri lunare, 14 salarii, cadouri de crăciun şi Paşti, ziua companiei), dar ulterior ele au fost restrânse.
Fiecare nou angajat are o pereche (fellow), care îi arată ce trebuie să facă. Celor noi li se prelucrează toate clişeele pe care trebuie să le transmită clienţilor. În cazul în care corporaţia are deja prea mulţi clienţi, apelează la firme de externalizări de servicii, de care devine dependentă. Corporatiştii sunt bine plătiţi: un absolvent de litere ajunge să câştige de 10 ori salariul său de profesor. Dacă ajungi trainer, nu mai îţi baţi capul cu toţi clienţii, iar ca manager al trainerilor le dirijezi plecările şi întoarcerile, făcând tot posibilul să te încadrezi în bugetul aprobat. Dacă se înmulţesc clienţii, apar noi team lideri. Cele mai râvnite sunt departamentele de vânzări şi marketing, suprasolicitate însă de sărbători, când au un program infernal. Dacă aduc clienţi de la concurenţă, angajaţii sunt plătiţi suplimentar. Sunt echipaţi psihic pentru hărţuire, insistare, negociere, chiar dacă ofertele sunt slabe. În vânzări femeile atrăgătoare sunt adevărate achiziţii, fiind preferatele clienţilor. Şi a bonusurilor. Angajatele cele mai tinere, de la Customer Care, ambiţioase şi uşor de impresionat, sunt vânate în fumoare de manageri traşi la costum: „banii şi puterea sunt afrodisiace cărora puţine femei le pot rezista".
Team building-urile se termină câteodată cu aventuri sexuale, condiţia fiind ca totul să rămână acolo, iar petrecerile managerilor devin chefuri monstruoase. Corporaţiile evită relaţiile amoroase la locul de muncă. La petreceri se face karaoke pe „It's My Life", iar oamenii cântă fals, dar plin de elan. Pentru relaxare sunt căutate cele mai rafinate locaţii, iar managerii se deplasează cu avioane private. Alţi intermediari, firme de consultanţă, organizează şi team building-urile.
Petrecerile tematice de manageri se ţin musai la Hilton sau Marriott, cu o mulţime de Crăciuniţe sexy, dar nu lipsesc nici balurile mascate, Retro Night sau Casino Party. Corporatiştii se confundă cu brandul. Orice profesor, inginer, avocat, medic, actor, cercetător, jurnalist, economist sau farmacist poate să ocupe funcţiile engleziste de aici pentru că acestea se ramifică mereu: CCR, SM, HRM, PR, RAE, BSR. Mulţi au avut un vis să devină ceva anume, dar au sfârşit în a fi abrevieri. Rândurile corporaţiei se îngroaşă mereu, cam la şase luni. Fiecare inspecţie a unui mare şef este ca o lecţie deschisă, iar angajaţii trebuie să se comporte standardizat, ca în comunism. În incinta firmei comportamentul tău trebuie să fie liniar, până când părăseşti clădirea, după aceea poţi să ţopăi. Cu condiţia să nu te vadă cineva.
Pentru ca angajaţii să nu mai întârzie prin oraş de la serviciu, multinaţionalele şi-au instalat în sedii cantine cu meniuri de catering, grădiniţe sau săli de fitness. „Te obişnuieşti repede să munceşti printre lupi" este o deviză specifică. Angajaţii sunt interesaţi să avanseze cât mai repede, iar de la o vreme vânează posturi similare în alte multinaţionale. Cei „de carieră" urmăresc toate mişcările din branşă: promovări, concedieri, pile sau bârfe. Etajele de sus ale sediului central sunt cele mai vizate, pentru că acolo nu se execută, ci se dau directive. Şedinţele sunt un instrument de nelipsit în chirurgia corporatistă. Informaţia se restructurează într-un raport pentru ştiinţa subalternilor. Se iau în discuţii doar probleme concrete, rezolvabile, în niciun caz plângeri. Cele ale managerilor se ţin neapărat în hoteluri de la 4* în sus, cu saună, piscină şi jacuzzi. Mulţi români au ales multinaţionalele din frustrarea provocată de lipsa banilor, iar orice corporaţie mizează pe slăbiciunea provocată de sărăcie. Cu toate acestea, unii se satură la un moment dat şi pornesc pe drumul lor, devenind haiduci în vreme de criză mondială.
Investitorii străini şi folclorul mioritic
Multinaţionala e un bun sau un rău necesar? Introduce disciplină sau te îndobitoceşte?
Răspunsul e da la ambele. Depinde cât de mult te implici. Dacă asta simţi că te reprezintă, atunci e varianta a doua, spălare de creier. Devii un roboţel care execută nişte sarcini, aşa cum cere procedura. Dacă o foloseşti numai pentru devenirea personală, atunci este în regulă. Nu e ceva ce să faci toată viaţa. Ideal este să foloseşti experienţa din multinaţională pentru propria ta afacere.
Când aţi părăsit sistemul?
În 2009, chiar în vârful crizei. Am lucrat 10 ani în mediul corporatist.
Toată lumea se bate pe investitorii străini, plecarea Nokia a ajuns o tragedie.
Ideal ar fi să dăm atenţie afacerilor româneşti, dar investitorii străini reprezintă soluţia cea mai optimă în momentul de faţă. Sunt un bun economic şi e minunat să investească aici, în Cluj sau în România.
Reuşesc ei să se plieze pe specificul local? Unele corporaţii au preşedinţii, directorii generali de aici.
Nu se pot plia. La noi doar s-a preluat din procedura şi cultura corporatistă. La Orange, unde am lucrat, a venit un CEO din Franţa, pe care l-am „adoptat". În România ţinem mai bine să imităm stilul vestic decât să luăm din folclorul nostru.
S-a format deja un stil corporatist în România?
A fi corporatist este o modă, să fii o emblemă a corporaţiei respective. Eu vorbesc cu tine şi îmi dau seama că nu te înţeleg pentru că te exprimi într-un limbaj al industriei, plin de englezisme. Nu ai viaţă personală, weekendurile îţi sunt ocupate sau eşti cu capul plin de sarcinile de îndeplinit. Asta e viziunea mea, nu înseamnă că deţin adevărul absolut.
