“U” Cluj trăieşte!

“U” Cluj trăieşte!
Victoria cu Chiajna a fost şi un răspuns pentru toate ghinioanele şi răutăţile care au lovit clubul.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

„Janos!". Universitatea Cluj are un aut undeva aproape de careul lui Niţă. Ioan Viorel Ganea e la marginea spaţiului tehnic şi încearcă să-i transmită un mesaj lui Janos Szekely, intrat de curând în joc. „Janos!". Antrenorul nu renunţă, dar fotbalistul revenit la Universitatea nu-l aude. „Janos!". Vocea răguşită insistă, dar efortul e în zadar. Szekely nu-l recepţionează. E prins de fază. Se demarcă şi primeşte mingea, apoi o centrează în careu, direct pe fruntea lui Buleică. Goool! E minutul 75 al meciului Universitatea - Chiajna şi nu vom afla niciodată cum ar fi decurs întâlnirea dacă Janos ar fi sesizat presingul vocal al lui Ganea.

Ultimele 15 minute au fost lungi cât o partidă întreagă. Un meci modest, chinuit, s-a transformat într-un thriller în care personajul principal a supravieţuit împotriva tuturor vicisitudinilor. „Clubul a câştigat un suporter", îi mărturisea vineri Horia Ţiril colegului meu Alin Şutea. Tocmai fusese eliminat de Florian Walter, deranjat că nu-i face toate mendrele, din funcţia de administrator judiciar. „U" e în insolvenţă, Liga Profesionistă nu-i virează tranşa din drepturile de televizare, e al doilea meci cu porţile închise, clasamentul îşi arată colţii. „U nu moare!", strigă copiii şi fetele în cor, sunt mii de vieţi gata să-i sară în ajutor. Universitatea a prins puteri, dragostea necondiţionată a fanilor e remediul potrivit. Repertoriul galeriei din stadion a fost ireproşabil. Nu s-a înjurat nici un moment, s-a cântat şi s-a scandat pentru alb-negrii, iar entuziasmul nu a scăzut nici când partida părea că se îndreaptă spre o remiză anostă. Bravo!

„Clubul a câştigat un suporter", spunea Ţiril. Şi cine a văzut ultimul sfert de oră al întâlnirii de vineri a vibrat alături de „Şepcile Roşii", de echipa care a pătimit într-un an cât altele într-un deceniu. Chiajna, biciuită de pe margine de agitatul Ilie Stan, a fost o formaţie mult mai disciplinată şi mai periculoasă decât Severinul. După golul primit de la Buleică a căutat disperată punctul remizei. Se opune cineva? Boşneag a ridicat mâna! Portarul l-a blocat cu un reflex incredibil pe Popovici. Tot Boşneag a fost eliminat pentru un fault la acelaşi Popovici. Penalty!

În poartă intră Muzac, schimbările erau epuizate. Ispir nu e în stare să execute sentinţa. Trimite balonul în bară! Un semn al destinului pentru cei care mai cred că fotbalul e un simplu joc. Chiar din gura tunelului, un om de ordine trăieşte intens partida. E îmbrăcat cu o vestă cu numărul 65, anul câştigării Cupei României. „U Cluj nu moare!", răsună mai limpede ca oricând. Finalul e nebun, Călin Sălăgean îi strigă lui Szolomajer să-şi ia un tricou verde şi să meargă în spatele porţii să-i dea indicaţii lui Muzac. Solo rămâne pe bancă. Oaspeţii mai au o singură ocazie, dar mingea trece pe lângă buturi, prilejuindu-i lui Muzac un plonjon pentru albumul cu amintiri şi prilejul de a trage un pic de timp. O victorie ce nu va fi uitată curând, un nou pas spre tărâmul salvării.

Nu e nevoie de o cronică, ci de o electrocardiogramă. Un gol pe tabelă şi un gând în minte: „U" Cluj trăieşte!

P.S.

Ganea s-a supărat când a fost întrebat într-un mesaj, în care era şi felicitat pentru victorie, ce indicaţii i-ar fi dat lui Szekely la faza golului. Ne-a certat că de ce nu scriem ce bine a apărat Boşneag! Dacă Ganea vrea să scriem că el a antrenat şi bara să apere penalty-ul lui Ispir, să încerce în altă parte. Vremea ovaţiilor prelungite a trecut.

 

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .