Adevăratul audit de la “U”

Adevăratul audit de la “U”
Viitorul echipei? Găsiţi oameni ca Sisi şi Cristi.

Săptămâna trecută, Anamaria Prodan anunţa că s-a încheiat auditul la Universitatea Cluj. Neîncrezători în analiza terminată peste noapte, fanii au finalizat propriul raport de control.

Conform definiţiei din DEX, denumirea de „audit" provine de la cuvântul latin „auditum", care înseamnă ascultare. Pentru a fi auzite de toţi cei interesaţi de clubul Universitatea, concluziile au fost prezentate duminică seara, la o oră de vârf, pe stadion. Suporterii au evidenţiat neregulile gestiunii lui Florian Walter şi l-au „condamnat", în lipsă, la puşcărie. La capitolul cheltuieli de protocol s-au mai găsit fonduri pentru a-l omeni pe inculpatul Walter cu ţuică şi ciolan, cu condiţia să ia masa, cât mai departe de Cluj, împreună cu Ioan Mărginean. Nici preşedintele executiv, Anamaria Prodan, nu a scăpat de moţiunea de cenzură. Soţia antrenorului Stelei a fost invitată să plece la Las Vegas sau într-un alt reality-show. După ce l-a beştelit pe Niculescu pe toate posturile de televiziune, Anamaria Prodan şi-a pierdut şi capitalul minimal de încredere pe care-l deţinea.

Se impune o precizare. Nu doar pentru că e vorba despre o doamnă, dar şi pentru tradiţia unei galerii universitare. Şi aceasta este o moştenire la fel de preţioasă ca „Ideea şi cele două culori". Înjurăturile au fost prea multe. Ştim că susţinătorii sunt nervoşi, supăraţi, frustraţi de faptul că „U" a fost lăsată pradă unor răpitori fără scrupule. Când peluza îşi va găsi noul lider, sperăm că şi limbajul protestelor va fi decent.
Din bube, mucegaiuri şi gunoi, aici am improvizat niţel, iscat-am frumuseţi şi preţuri noi. Ignoraţi cifrele neprietenoase. Observaţi că „U" nu trebuie să aibă rezerve de aur în bănci pentru a fi un club solvabil.

Lacrimile au luat locul cuvintelor. Prins în îmbrăţişarea colegilor, căpitanul Zsolt Szilagyi avea ochii acoperiţi de roua unei dimineţi neaşteptate. Şi-a respectat banderola. Putea să prezinte un tricou cu un mesaj răzbunător, să atenţioneze tribuna oficială printr-un gest nervos. Să-şi manifeste nemulţumirea pentru că e considerat o soluţie de avarie. Nu e nevoie de o armată de mercenari să câştigi un joc. Mai important e să nu uiţi cine eşti. În lacrimile lui Sisi e o parte din istoria acestei echipe care a zâmbit rar. E semnul că „U" se poate ridica doar dacă nu-şi trădează trecutul.

Analiza tribunei a mai sesizat un capitol, postul de antrenor, la care „U" nu este descoperită. La final, a lăcrimat şi Cristi Dulca, în amintirea tatălui său, care nu a apucat să se bucure de victoria cu Gloria Bistriţa. „A fost dorinţa tatălui meu să mă vadă antrenor la Universitatea Cluj în prima ligă, măcar pentru un meci". Pe banca Universităţii stă un bărbat care nu se teme, care a învins de două ori cancerul, un suporter declarat al echipei pe care a promovat-o în prima ligă. Când partida s-a încheiat, Cristi a chemat jucătorii în jurul său, i-a adunat în cerc şi au strigat în cor: „Haide, U!". Ştiu că nu vă veţi mira, dacă vă spun că aşa se termină şi auditul peluzei.

 

 

Etichete
Comenteaza