Autori chinezi despre China actuală

Tropismul cititorului euro-american este de a se adresa pentru informaţii despre alte ţări - mai ales despre una ceva mai îndepărtată în spaţiu - autorilor din spaţiul cultural propriu, dacă nu cumva din propria ţară.

 

 Iar despre ţările Asiei şi Africii asumpţia tacită este aceea că adevărurile se spun tot în afara lor, de către şcolile de gîndire euro-americane. Este adevărat, ştiinţele moderne, incluzînd aici şi ştiinţele sociale moderne - de la istorie, trecînd prin economie şi sociologie, la antropologie şi filosofie - continuă să aibă vîrfurile notorii în ţările euro-americane. De aceea, este normal ca cititorul să aibă tendinţa de a se adresa acestora şi atunci cînd este vorba despre o societate precum cea a Chinei actuale.

Mai cu seamă în privinţa Chinei actuale o schimbare profundă s-a petrecut, însă, şi continuă să se adîncească cu repeziciune. Ea constă din cel puţin trei elemente.

În primul rînd, graţie unui program bine chibzuit şi lansat cu ani în urmă, China actuală caută să-şi reconstituie moştenirea culturală de o lungine fără egal (este destul să spunem că, de pildă, cronica împăraţilor şi regilor, cu evenimentele domniei lor, vin de peste douăzeci şi două de secole şi că foarte puţine, dintre popoarele care s-au păstrat de istorie, pot concura o asemenea vechime culturală!). Apar, între altele, traduceri - ale scrierilor clasice ale culturii chineze - făcute acum de chinezii înşişi, adică de oameni care stăpînesc nativ limba. În 1967 un ilustru teolog din Europa cerea specialiştilor evrei să ajute la traducerea Scripturilor. Oarecum analog, putem spune că se cîştigă o înţelegere mai profundă a culturii chineze în afara cercului vorbitorilor de chineză pe măsură ce traducerile sînt făcute de chinezii înşişi. Lao Tse şi Confucius, de pildă, se înţeleg incomparabil mai bine cu astfel de traduceri.

În al doilea rînd, uriaşa diasporă chineză îşi face tot mai mult simţită contribuţia la cunoaşterea culturii chineze din vremuri străvechi sau din vremuri recente. Este de observat faptul că în diferite ţări membrii ai diasporei dau scrieri de referinţă despre China actuală. Din perspectiva specializării mele de bază - filosofia şi sociologia - pot spune că scrieri precum cea a lui Anne Cheng (direction), La pensee en Chine aujourd'hui (Gallimard, Paris, 2007) sau Yu Dan, Confucius from the Heart. Ancien Wisdom for Today's World (Macmillan, New York, London 2009) sau Xiuran, Memoire de Chine (Philippe Picquier, Arles, 2014) sînt mai mult decît informative - acestea edifică cititorul şi-l sprijină nu numai să cunoască, ci şi să înţeleagă China. Cu siguranţă, cititori cu alte specializări de bază au, la rîndul lor, exemple de asemenea scrieri datorate diasporei chineze.

În al treilea rînd, şi, prin forţa lucrurilor, cel mai important, institutele de cercetare şi intelectualii Chinei actuale produc ei înşişi scrieri de referinţă nu doar în ceea ce priveşte ţara lor, ci şi lumea de astăzi. Nu era de altfel posibilă urcarea Chinei la rangul unei supraputeri economice şi la cel al unei supraputeri nucleare fără o „infrastructură" culturală constînd din analize, conceptualizări şi proiecte de înaltă competitivitate. Nu era posibilă nici urcarea ţării printre primii doi- trei decidenţi ai lumii de astăzi în absenţa unei asemenea „infrastructuri".

Pe de altă parte, se observă tot mai bine că în spatele decidenţilor politici şi administrativi actuali din China se află numeroase personalităţi şi instituţii, universitare şi de cercetare ştiinţifică, ce elaborează propuneri de alternative. În pofida clişeelor create în Europa la nivelul mişcărilor anilor şaptezeci ;i aflate, unele, în circulaţie, China culturală şi intelectuală este pluralizată tot mai accentuat şi se dezvoltă prin mecanisme ale competiţiei opticilor diferite pentru stabilirea adevărului şi justeţei. Din perspectiva specializării mele, a fost profitabil să parcurg multe scrieri informate, bine armate metodologic şi străine de orice încorsetare, despre China actuală. Mă gîndesc la cartea lui Chen Jongpan , Confucius as Teacher...(Foreign Language Press, Beijing, 1990), la extraordinara analiză şi previziune a evoluţiei Chinei elaborată de Hu Angang (China in 2020. A New Type of Superpower, Bookings Institution, Washington DC, 2011), la temeinica analiză a democratizării făcută de Yu Keping, Democracy is a Good Thing:Essays on Politics, Society and Culture in Contemporary China, Brookings Institution Press, Washington DC, 2011), la cartea lui Liu Jie, Human s Rights: China s Road (Beijing, 2014), la „revizia culturală" deschizătoare de drum a lui Chu Yu, Criticism of the Chinese People Thinking...(Central Compilation and Translation Press, Beijing, 2009), la reflecţia filosofică a lui Du Guiping, Seeking Truth (Harbin, 2014), la reflecţiile înnoitoare despre religie ale lui Xu Jialu, My View on Religion: All Human Beings are full Brothers (Hanban, Beijing, 2011), la cartea cultivatului jurnalist Wu Xiaobo, China s Emerging 1978-2008...(China Intercontinental Press, Beijing, 2009). Lista este, evident, extrem de sintetică. China oferă deja în librăriile ei cărţi edificatoare ale chinezilor de astăzi despre ţara lor. Faptul se poate constata şi la Beijing şi la Shanghai şi la Hangzhou şi la Xiamen şi la Changchun sau Qingdao.

Extraordinar de rapida dezvoltare din China a atins deja, în mod perceptibil, analiza dinspre chinezii înşişi, avînd ca obiect evoluţia actuală a ţării. Ei au devenit interlocutori indispensabili pentru cei care caută să se pronunţe asupra acestei evoluţii. Iar odată cu acest fapt, însuşi respectul pentru China este altul. Amintesc aici doar doi indicatori. Primul este afirmaţia fostului cancelar al Germaniei federale, Helmut Schmidt, care spunea, la lansarea la Frankfurt am Main a cărţii preşedintelui chinez Xi Jinping, China regieren (Foreign Language Press, Beijing, 2014), că aceasta probează buna cunoaştere a lumii, poate mai bună decît cunoaşterea de către lideri europeni a Chinei însăşi. Al doilea este dezbaterea izbucnită în SUA, Germania şi China în legătură cu relaţia dintre democraţia marketizată şi democraţia meritocratică, care îi are printre protagonişti pe americanii Stefan Halper (The Beijing Consensus..., Basic Books, New York, 2010) şi Daniel Bell (China and Democracy...., 2012) şi pe germanul Helmut Wilke, Demokratie in Zeiten der Konfusion, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2014). O ţară care întreţine ea însăşi dezbaterea asupra propriilor probleme are primele şanse la obţinerea ponderii şi recunoaşterii internaţionale. Iar China se află pe calea ce duce la o dezbatere de înaltă competitivitate asupra dezvoltării proprii. (Note pentru un discurs la reuniunea consilierilor internaţionali ai Hanban, Qingdao, 2015)