În clipele de euforie prostească de după Marea Înghesuială din Decembrie, cel poreclit „Oracolul din Dămăroaia”, pe numele său Silviu Brucan, a stârnit un întreg scandal public declarând că mentalitatea românilor va avea nevoie de cel puțin 20 de ani pentru a se schimba.
Au trecut de atunci 27 de ani întregi, și afirmațiile acum uitatului politolog par să fie mai de actualitate ca oricând. Oricâte acte normative au fost adoptate în efortul de a da un aer european legislației noastre, oricum au fost botezate și rebotezate instituțiile statului român, oricât de mult s-au străduit politicienii să se îmbrace „ca la Paris”, cu cravate lucitoare și noduri lunguiețe, oricât de mult circulă pe mediile sociale textulețe și pozilici care îmbie la iubire universală, înțelegere și armonie, rezultatul pare să fie același: viermele otrăvit al urii sapă cu stăruință la temelia sufletului omenesc, căutându-și calea spre lumina zilei.
Într-un paragraf de o cutremurătoare forță sugestivă, Jerome K. Jerome vorbește despre „maimuța sângeroasă”, care sălășluiește în sufletul omului și care așteaptă cu nerăbdare prilejul de a ieși târându-se din adâncurile sufletului nostru pentru a-și mânji mâinile cu sângele victimelor nevinovate. Jerome a fost și un profet, fiindcă în urmă cu mai bine de un secol el afirma că niciun fel de educație, inclusiv educația creștină a iubirii față de semeni, nu a reușit să adoarmă această maimuță. Din păcate, el a avut perfectă dreptate; istoria umanității din ultimul secol a fost dominată de acțiunile acestui sordid animal.
Maimuța s-a deghizat în îngâmfații lideri europeni care au pornit două devastatoare războaie mondiale; s-a deghizat în atentatorii mânați cică de o religie a păcii, dar care nu ezită să căsăpească mii de „ghiauri”; s-a deghizat în conducătorii turci care nu au ezitat să trimită la moarte cruntă milioane de armeni; s-a deghizat în milioanele de tutsi care au fost uciși în Rwanda și Congo de vecinii și prietenii lor hutu…
În lumea „civilizată”, care pare că a declarat război violenței (cât de paradoxal sună…) pe toate fronturile, violența s-a refugiat în ficțiune. Avem mii de filme și de seriale de acțiune care de care mai violente, cu sânge care curge din belșug, avem milioane de jocuri video în care trebuie să ucizi cu sânge rece o mulțime de ființe.
Iar maimuța sângeroasă este acolo. De când cu explozia mediilor sociale, o întâlnim cu precădere făcându-și veacul pe acolo; recent, într-o tristă premieră, chiar doi șefi de stat (Donald Trump și Kim Jong Un) s-au porcăit cu sârg în postări pe Twitter, pentru ca ulterior să prezinte fețe amicale în întâlnirea din Singapore. Dar porcăirile tind să ocupe un loc tot mai important în spațiile virtuale; patru americani adulți din zece declară că au fost agresați verbal pe internet, politica fiind cauza principală a acestui fenomen.
Avem astfel dovada că intoleranța (cu toate nuanțele ei…) și xenofobia (care are o singură nuanță și doar intensități diferite) s-au mutat cu arme și bagaje în mediul virtual. Nu mai ardem „vrăjitoarele” pe rug, nu le mai dăm foc la vecinii indezirabili, nu-i mai alungăm cu furci, topoare și câini pe venetici, dar vehiculăm pe mediile sociale tot felul de informații, majoritatea minciuni prostești, care fac să iasă la iveală din sufletele noastre faimoasa maimuță sângeroasă. Anonimatul din mediul on-line face posibile excesele de tot felul, lucru incriminat de 90% dintre utilizatorii onești ai acestor medii.
Așa s-a ajuns ca informațiile alarmiste difuzate pe WhatsApp, instigatoare la violență, legate de răpirea de copii, să ducă în India la zeci de linșaje spontane. De vină nu sunt nici sărmanul furnizor de servicii de mesagerie instant, nici cei care trimit mesaje din cele care de milioane de ani asigură supraviețuirea speciei umane („atenție, umblă prădători!”), ci maimuța sângeroasă pe care zece mii de ani de evoluție culturală nu au reușit să o domesticească și să-i pună energia furioasă în slujba binelui și a interesului comun.
Cei aflați azi la putere sunt și ei slugi umile ale maimuței sângeroase. Ei nu au înțeles adevărul elementar că puterea vine cu o mare responsabilitate: aceea de a nu abuza de ea în nici un fel, cu atât mai puțin în mod violent. Din păcate, o astfel de atitudine pare să devină normă.
Cei mai puțin dotați intelectual și moral se manifestă violent în postările pe mediile sociale, vorbind despre lichidat cu mitraliera sau călcat în picioare. Cei mai prudenți sau mai șireți îi acuză pe oponenții lor de intenții și acțiuni violente, pentru a justifica din capul locului propriile atitudini și acțiuni violente.
Violență în care se folosesc de brațul înarmat al statului, cel care ar trebui să asigure în mod egal dreptul la existență decentă și liberă pentru fiecare cetățean al acestei națiuni moderne și civilizate. (Pentru cine are vreun dubiu, precizez că mă refer la România…).
În schimb, diriguiți de astfel de maimuțe sângeroase, jandarmii reformați, cărunți, burtoși și stângaci, aduși de prin țară să „lupte împotriva unei lovituri de stat” (culmea absurdului, maimuța sângeroasă a învățat să țeasă scenarii!), i-au stropit cu sârg pe manifestanți cu gaze de tot felul și au bumbăcit cu pulanele lor de ultimă oră pe oricine putea fi atins de ura lor sănătoasă și de pornirile lor sângeroase.
De cealaltă parte, maimuțe la fel de ticăloase au țopăit și au provocat, demonstrând că poți lesne sparge un car de oale cu un singur ciomag.
Într-un colț umbros din raiul cenușiu al politicienilor Silviu Brucan și Maimuța Sângeroasă beau tihniți bere de hidromel produsă clandestin de consorțiul „Adenauer&Kohl” și fac bilanțul pariului de la mitingul diasporei. Din păcate, ei mai au multe pariuri sângeroase de făcut…
