Mărimea contează. Sau nu?

Mărimea contează. Sau nu?
| Foto: Faclia

Să vă fie rușine dacă gândul v-a sărit direct la eterna problemă, tipic umană să zicem, de care se izbesc umanii atunci când se pornesc în căutarea componentei proteice a fericirii. Nu, aici mă refer la mărimea umanității luată ca specie dominantă pe această unică planetă.

A fost o vreme (și nu, nu este Vârsta de Aur, nici vremea lui Matusalem..) când oamenii erau atât de puțini și de neînsemnați în mișcarea vieții pe această planetă, încât prezența lor putea să treacă neobservată. O urmă de picior în cenușa vulcanică proaspăt căzută, o grămadă de așchii de cremene rămasă după fabricarea de unelte, un foc stins după prăjirea cărnii sau oțelirea vârfurilor de suliță… cam atât. Reminiscențe ale acestui stil de viață mai întâlnim ascunse în junglele tropicale din Amazonia sau Noua Guinee, dar în îngâmfarea noastră prostească îi numim pe acei oameni „sălbatici”, uitând că, destul de recent la scara istoriei (doar câteva zeci de mii de ani…), toți strămoșii noștri se aflau în respectivul stadiu de evoluție.

După care omul a pornit grăbit pe calea evoluției culturale. Creierul său imens, capabil să stocheze mai multe informații decât creierul oricărei alte specii, precum și limbajul, care a făcut posibilă transmiterea extra-genetică a acestor informații, deprinderi și obișnuințe, au dus la transformarea omului în specie dominantă. Și nu acesta este răul cel mai mare, ci faptul că omul a devenit specie dominatoare, obișnuită să prăduiască nestingherit, după bunul său plac și strict după poftele și ambițiile sale.

Nu doresc să țin aici un expozeu al evoluției culturale a omului. Mai mult sau mai puțin, fiecare dintre noi are cunoștință despre fulminantul traseu cultural al civilizației umane. Sau este suficient să se uite în jurul său, la grotele de beton și sticlă ale marilor orașe și să caute apoi pe internet informații despre „nobilii sălbatici”, pentru a înțelege cu ușurință amploarea acestui fenomen. Ceea ce doresc este să vă ofer o nouă perspectivă asupra importanței umanității pe această planetă și asupra impactului pe care umanitatea îl are asupra leagănului său.

Viețuiesc acum pe planetă (aproximativ) 7,6 miliarde de ființe umane. Mulți, veți spune, mai ales dacă ne gândim că cu doar taman un secol în urmă numărul lor nu depășea 1,8 miliarde (o creștere de peste 4 ori, în ciuda atâtor războaie sângeroase!). Cu toate aceasta, întreaga populație umană nu reprezintă decât 0,01% din biomasa terestră. Pentru cine nu știe, biomasa este cantitatea totală de materie vie aflată pe Terra la un anumit moment. Bacteriile, viermii, insectele, peștii, batracienii, păsările, mamiferele, precum și toate plantele, însumează o biomasă colosală. Doar biomasa plantelor, care reprezintă 80% din biomasa de pe Terra, este de 7500 ori mai mare decât cea a ființelor umane! În acest clasament urmează bacteriile, cu 13% din biomasa planetară, urmate de ciuperci și mucegaiuri, care reprezintă 2%.

Foarte bine, veți zice, sunt destule din toate! Omul se simte în fața naturii precum consumistul secolului 21, care intră în noile sale temple, hypermarket-urile, uluit și încântat de abundența din rafturi. O mare deosebire, totuși: dacă în religia consumistă există opreliștea indusă de grosimea portofelului, în relația omului cu natura nu există nici o opreliște. Imediat ce, prin evoluție culturală, omul a creat unelte care să-i permită un jaf mai consistent al naturii, rezultatele s-au făcut simțite: se estimează că față de acele vremuri ancestrale, când omul vâna în rând cu leii și cu hienele, biomasa vegetală s-a redus cu 50%, iar biomasa animală cu 83%. Omul deține acum arme cu care poți împușca un elefant de la un kilometru sau mașinării care pot transforma un arbore în butuci stivuiți în doar 30 de secunde. Mașinăriile omului asfaltează un kilometru pe oră, iar excavatoarele lui au cupe de mărimea unui apartament mediu.

Iar acțiunile omului schimbă în mod drastic echilibrul biologic pe planetă. Pentru menținerea unui stil de alimentație grobian și criminal, omul a dezvoltat zootehnia până la acel punct în care biomasa animalelor „de fermă” a ajuns să fie de 14 ori mai mare decât masa animalelor aflate în sălbăticie. Găinile crescute „la sol” au ajuns să reprezinte o biomasă de trei ori mai mare decât păsările aflate în sălbăticie. Bilanțul este cutremurător: 70% din păsările planetei sunt jalnice clone crescute în condiții mizerabile, 60% din mamiferele planetei sunt ființe vii crescute pentru exploatare sau sacrificare, care nu vor cunoaște niciodată libertatea (nu vă mai înghesuiți, vă rog, cu clipuri despre caii de la Letea!), iar 38% din suprafața uscatului locuibil este transformat în ferme agricole, mai mult sau mai puțin productive, dar în mod sigur exemple limpezi ale sărăcirii ecosistemului terestru prin monocultură.

Ne aflăm în plin Antropocen, eră geologică recent inventată pentru a ilustra dimensiunea impactului uman asupra mediului natural, cu precădere asupra acelor tovarăși ai noștri de viețuire pe planetă, cu carcase chitinoase, solzi, pene sau  blănuri, care s-au retras mereu din calea marșului nostru triumfător, împuținându-se și sărăcindu-se, și care se pregătesc acum să se retragă în istorie și pe timbre. Bucură-te, omenire triumfătoare, datorită ție cea de-a șasea mare extincție a vieții terestre se desfășoară cu brio, chiar înainte de termenele preliminate! Bucură-te, omenire triumfătoare, datorită ție, anual, 12 milioane de hectare de teren se transformă în deșerturi biologice!

Și tot baiul nu este în cei 0,01% pe care-i reprezintă biomasa umană în totalul biomasei planetare, ci în cei 0,0002% pe care-i reprezintă biomasa creierelor umane. Aici se află pitit și de aici iese la vânătoare, cu colți însângerați, monstrul cupidității prostești care-l face pe om să calce nepăsător pe cadavrele semenilor săi întru locuire terestră. În această perspectivă, creierul uman este cu adevărat un campion: făcând atât de multe pagube, deși este atât de mic la scara biomasei terestre, ai fi tentat să spui că mărimea chiar nu contează…

Etichete
Comenteaza