În România, a fost anul unei creșteri economice bazate masiv pe circulația mărfurilor, cu inflație sub control și cu prea puțină dezvoltare privind capitalul, ocuparea forței de muncă și infrastructura. A fost anul deciziei salutare de a reduce TVA și de a mări veniturile angajaților, într-un efort de a impulsiona dinăuntru economia devenită teren de stors profituri cu investiții minore. Se continuă astfel înlocuirea „austerității", care a fost, la rândul ei, sursă de rămânere în urmă.
A fost anul stagnării administrative, cu acuzații de corupție în serie, din care nu s-a recuperat vreo daună majoră. Acest an a atestat - prin tragedia de la clubul "Colectiv", dar și prin altele - că vechea plagă a bramburelii, care a cauzat și altădată tragedii și pierderi, nu s-a vindecat. A fost anul în care viața politică a depins direct de operațiile procuraturii. Lipsit de proiecte, parlamentul s-a ocupat în final de membrii săi, discreditîndu-se (cu legi de pensii speciale, reglementarea vânatului).
Croșetarea intrigilor a devenit mai importantă la decidenți decât conceperea dezvoltării. Democrația a mai cunoscut o limitare reducând rolul partidelor la aprobarea unui guvern de apartidici, fără program, impropriu numit tehnocratic. A fost politică externă de excursii, lipsită de idei, și de pliere la măsuri de care nimeni nu răspunde. Moldova s-a distanțat. A fost anul unor editări de cărți importante, fără dezbateri lămuritoare. Trei dintre romancierii prizați ai României mărturiseau că nu se mai comentează nici măcar beletristica de largă audiență.
În Uniunea Europeană, nu s-a reușit nici în 2015 curbarea cursului demografic, pluralismul a rămas paralizat, conformismul s-a perpetuat, iar competitivitatea a întâmpinat dificultăți. Chestiunile sociale, mascate câtă vreme se izbutesc exporturi ridicate, ies încet în relief. Încep să se simtă efectele sancțiunilor economice aplicate între țări și tensiunile aferente. Au intervenit atacuri teroriste de anvergură în Franța, care au aruncat sistemul Schengen în defensivă. Nu s-a știut gestiona fluxul refugiaților orientali. Criza greacă a arătat o Uniune Europeană ineficientă, ca urmare a stăruirii în opțiuni vetuste. Alegerile din Grecia, Portugalia, Spania, Polonia au dat apă la moară euroscepticismului. Acum, Marea Britanie și țările Acordului de la Vișegrad semnalează nevoia revenirii la proiectul inițial al Uniunii Europene.
La nivel global, s-au simțit efectele creșterii economice din SUA, ale reorientării economiei chineze spre stimularea consumului intern și ale prăbușirii prețului petrolului. Aceasta din urmă abia începe să brăzdeze, prin urmări, economii întregi. Au trenat crize ale anilor anteriori, precum Ucraina și Siria, cu o Turcie care afișează voința de a fi o forță hotărâtoare în Orientul Mijlociu. Bombardamentele aplicate pozițiilor ISIS nu au schimbat situația, fiind nevoie clară de angajamente terestre. A început să se ia în seamă faptul că numai dacă se ajunge la o coaliție SUA, UE, Rusia, China se va putea pune capăt terorismului.
Numai o astfel de coaliție poate opri cursul divergențelor și repune pe direcția cooperării viața internațională. S-a adoptat acordul internațional pe mediu, care va schimba încet economia lumii. Geometria supraputerilor economice, nucleare, politice și culturale a rămas, în mare, cea de după 2010. Accesul la arme nucleare al unor țări cu intenții ofensive creează neliniști. Nemulțumirile sociale moștenite devin perceptibile.
Nu este o regulă corelarea celor trei paliere. De pildă, unele țări europene se consolidează, chiar dacă Europa întâmpină dificultăți. În Asia, creșterea economică și restructurarea instituțională înaintează, deși în alte locuri din lume sunt conflicte. Se observă, din nou, că starea unei țări depinde, înainte de orice, de asumarea pricepută a dezvoltării proprii, de calibrul liderilor și de viziune.
Aproape oriunde apar semnele unei uzuri și disputele în consecință. Este nevoie de corecturi, dar chiar de ceva mai mult, de regândirea ansamblurilor. Ele nu pot veni decât dinăuntrul acelor ansambluri. În fapt, nu se va mai putea continua fără pericole (conflicte deschise, destructurări instituționale, tensiuni sociale, terorism etc.), dacă economia ignoră consecințele pentru populație și mediu, dacă administrarea este ruptă de voința cetățenilor, dacă deciziile sunt rezervate coteriilor incompetente, iar cultura este tautologică.
Societăți cu aceste tare sunt provocate la schimbare. Nu este vorba doar de ajustări, ci de schimbarea ideilor conducătoare înseși. Se întreține iluzia păguboasă - convergentă cu monologul puterilor sustrase controlului democratic - că problemele s-ar rezolva fără oamenii care le trăiesc, că ar exista soluții ce nu implică voințele și conștiințele acestora, că un oficiu birocratizat ar fi în stare să dea soluția. Această iluzie este de părăsit - cu cât mai devreme cu atât mai avantajos pentru cetățeni. Rămâne actual Thomas Jefferson care îndeamna să se distingă între funcționarea legală, ce garantează libertățile („libertatea fizică"), și chestiunile pe care aceasta nu le poate rezolva („emanciparea morală") și care cer o angajare civică și etică. Trebuie dat credit demnității umane și dezbaterii cooperative, printr-o viziune cuprinzătoare.
Doar că azi, acea componentă morală a democrației, a cărei lipsă este resimțită, are nevoie de elaborare instituțională. Nu este suficient apelul la civism și morală pentru a rezolva crize extinse. Mai trebuie instituții - instituții ale unei democrații deschise și deliberative. Întreaga construcție instituțională existentă are nevoie de renovare, fie și numai pentru a servi scopurile din care se revendică.
Lumea s-a schimbat încă o dată după 1989, încât, în jurul lui 2010, s-a intrat într-o situație nouă. Din rațiuni principiale și factuale, cotitura spre democratizare se cere făcută din nou. Restabilirea pluralismului abordărilor aflate în competiție este doar un pas. Este vorba de a reveni la o social-democrație ce are ca focus nu îmbogățirea unor grupuri, ci grija pentru cei defavorizați, la un liberalism ce nu se limitează la a pulveriza organizări, ci este capabil să gândească condițiile instituționale ale extinderii libertăților, la o creștin-democrație ce nu se epuizează în simbolistică, ci face reper din solidaritatea cu cei năpăstuiți. Pasul hotărîtor este reforma instituțiilor pe linia trecerii de la democrație înțeleasă ca simplă tehnică de alegere periodică a reprezentanților, la democrație ca formă de viață.
Desigur, se poate continua în organizările actuale, pentru a aștepta să se vadă ce urmează. Dacă aceasta este opțiunea, atunci 2016 nu va fi diferit de ceea ce a fost. Dacă se merge însă pe opțiuni noi, se pot deschide oportunități pentru viața fiecăruia.
Și în România, lucrul bine făcut iese numai dacă este mai întâi bine gândit. Altfel, nu are cum să fie decât același lucru. Punct și de la capăt este deviza adecvată dacă se lămurește de la care capăt. Privind responsabil situația în care s-a ajuns, dincolo așadar de meschinele calcule ale unei reduceri a politicii la jocul combinațiilor, capătul ar trebui să fie acolo unde s-a oprit democratizarea acum mai bine de un deceniu.
Nici România nu are șanse de relansare decât sub condiții care sunt acum limpezi, prin gravitatea problemelor ce se înfruntă (rămânerea în urmă, dezindustrializarea, jaful bogățiilor naturale, șomajul, scăderea nivelului profesional, demotivarea). Intră în discuție, inevitabil, o paletă largă de măsuri: politică economică ce a învățat din lichidarea industriei prin brambureală; democratizare ce renunță la limitarea de drepturi, în favoarea abordării integrative a cetățenilor; politică meritocratică a personalului; asumarea de sine ca națiune democratică prin despărțirea de naționalismul vetust și de internaționalismul prost însușit; politică externă fidelă alianțelor, fără a fi mimetică și caducă; restabilirea dezbaterii publice și a prețuirii creației.
Că toate acestea sunt necesare, vedem zilnic. Câteva fapte sunt sugestive și ar trebui să dea de gândit. Bunăoară, palavragismul a revenit în spațiile publice, dar, ca și altădată, din șuetă nu iese mare lucru. La noi, dacă aruncăm o privire în caracterizări, aproape toți sunt „excepționali", cel puțin „foarte buni": foarte buni specialiști, foarte buni diplomați, foarte buni politicieni. Dar când privim rezultatele, peisajul obligă la constatarea că a ieșit rău sau destul de rău. Altfel spus, are loc o enormă inducere în eroare a populației, căci criteriile performanței și ale răspunderii sunt, evident, prea jos puse.
Pe continent, suntem după alegeri recente - în Grecia, Franța, Portugalia, Spania - care indică mărimea erorilor neoliberalismului postbelic. Derapajul din Polonia arată că distanța până la cunoscuta extremă a anilor treizeci nu e mare, că disprețul pluralismului și tentația de a restaura autoritarismul prin majoritate aritmetică ocazională nu sunt departe. Orice s-ar spune, cerințele Marii Britanii - relativizarea aplicării unității politice prevăzute în Tratatul de la Roma, limitarea circulației libere a forței de muncă, renunțarea la unificarea monetară, fixarea parlamentului național ca unică autoritate legitimă - rămân un indiciu al precarității în care s-a ajuns ca urmare a amânării democratizării Uniunii Europene înseși. 2016 va repeta neclaritățile și neajunsurile de acum, dacă nu intervin inițiative pe această direcție. Momentul pretinde idei noi, iar cine nu le elaborează, va plăti scump.
Lumea din 2016 va etala fricțiuni ale supraputerilor în Europa Răsăriteană, Orientul Mijlociu și Marea Chinei de Sud, care nu au cum să nu conteze. Va exista, însă, în continuare, interesul și înțelepciunea de a nu escalada deosebirile de puncte de vedere dincolo de o limită. Va avea totuși greutate simplul fapt că acordurile întârzie. Rusia își reafirmă statura de supraputere nucleară, rolul Chinei în deciziile mondiale sporește, Germania urcă într-un rol internațional mai profilat, Marea Britanie și Franța nu mai acceptă să stea la margine.
Puterea mondială a SUA nu poate fi concurată, dar ea resimte, la rândul ei, nevoia de a găsi o altă gestiune a situațiilor. Se ridică întrebarea: vor reda alegerile ce vin capacitatea de a pune în joc o nouă gestiune, cu idei curajoase, și de a deschide o cale promițătoare în viitor? Pentru aspiranții la ocuparea Casei Albe și Capitoliului este ocazia de a lansa viziuni proaspete ce revin la multilateralism, fără a afecta eficiența, viziuni care încurajează democratizări făcute de forțe din țara respectivă. Lupta împotriva terorismului și combaterea corupției, ce vor fi în anvanscenă în 2016, ar putea fi duse astfel mult mai eficace spre un deznodământ pozitiv.
