Creșa și grădinițele din Florești se redeschid de luni

Creșa și grădinițele din Florești se redeschid de luni
| Foto: Facebook/ Horia Sulea

Creșa și grădinițele din comuna Florești vor fi redeschise de luni, 22 iunie.

”Începând de luni administrația publică locală floreșteană este pregătită pentru redeschiderea grădinițelor și a creșei. Totul conform prevederilor legale în vigoare, în condiții de maximă siguranță sanitară și de distanțare socială, respectând și implementând obligațiile stabilite de autoritățile centrale.

Primăria Florești va depune toate eforturile necesare pentru ca unitățile de învățământ preșcolar / educație timpurie de stat să fie la dispoziția floreștenilor pe perioada vacanței de vară”, a transmis primarul Horia Șulea.

La creșă și la grădinițe se pot întoarce copiii înscriși la aceste unități la începutul anului școlar 2019/2020. Părinții trebuie să depună cererile pentru participarea copiilor la programul de activități din perioada verii, fie în format electronic, fie personal, la unitatea de învățământ pe care copilul a frecventat-o.

Comenteaza