Stagii de practică pentru viitorii angajaţi ai domeniului juridic. Ce profesie e cea mai râvnită

Stagii de practică pentru viitorii angajaţi ai domeniului juridic. Ce profesie e cea mai râvnită
Studenţii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au avut ocazia să vadă pe propria piele ce înseamnă munca în sala de judecată sau în cabinetul de avocatură.

Tinerii au avut şansa de a participa la stagii de practică şi şedinţe de consiliere profesională într-un proiect dezvoltat pe bani europeni. Peste 300 de studenţi au avut ocazia de a lucra cot la cot cu angajaţii mai multor cabinete şi societăţi de avocatură, cabinete şi societăţi de practicieni în insolvenţă sau a unor birouri de executori judecătoreşti. Cei mai mulţi tineri îşi doresc o carieră în avocatură.

"Acest program este important din două puncte de vedere: pe de-o parte activităţile desfăşurate în cadrul proiectului i-au ajutat în primul rând să îşi stabilească ei o opţiune clară cu privire la ce vor să facă, în sensul că de multe ori am stat de vorbă cu studenţi care mi-au spus <<eu vreau să fac avocatură>>, dar după un stagiu îşi dau seama că li s-ar potrivi mai bine o carieră în magistratură sau insolvenţă.

Pe de altă parte, studenţii au şansa de a rămâne în continuare în colaborare cu cabinetele în care au ajuns graţie acestui proiect şi, din experienţa anului trecut, mulţi rămân stagiari la acele cabinete cu care deja au stabilit o relaţie, oamenii care lucrează acolo sunt mulţumiţi de ei", a explicat Florin Streteanu, decanul Facultăţii de Drept.

În plus, fiecare participant a avut parte de două şedinţe individuale de consiliere. Consilierea și orientarea profesională pentru studenţi a constat în oferirea de activități de consiliere individuală şi de grup, întâlniri de grup cu avocaţi, practicieni în insolvenţă şi executori judecătoreşti, training în ego-marketing şi planificare a carierei juridice. Fiecare student a trebuit să facă 60 de ore de practică.

Proiectul „Ai dreptul la carieră juridică!", în valoare totală de aproape două milioane de lei, a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013.

Comenteaza