Americanii vin la Cluj să inaugureze un institut de cercetare la UBB

Americanii vin la Cluj să inaugureze un institut de cercetare la UBB
Institut nou de cercetare la Cluj, inaugurat de Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a UBB și de Michigan State University din SUA.

Transatlantic Institute for Public Management and Sustainable Communities reprezintă un parteneriat strategic între Michigan State University și Universitatea Babeș-Bolyai pentru dezvoltarea unui hub educațional internațional.

Inaugurarea institutului e programată mâine la ora 14.30 la sediul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării. "Scopul principal al parteneriatului este crearea și dezvoltarea unui ‘hub' educațional internațional care va permite celor două universități să aibă un acces semnificativ la piața educațională internațională", arată reprezentanţii UBB Cluj. "Parteneriatul își propune dezvoltarea, de către cele două universități, a unui program academic comun ce va duce la atragerea unui număr crescând de studenți internaționali și va genera resurse semnificative".

Filozofia educațională care stă la baza activităților care vor fi derulate în cadrul acestui parteneriat propune o abordare integrată și inovativă a educației în domeniul administrației publice și a sectorului non-profit.

Prin intermediul Institutului se vor derula patru mari categorii de activități, este vorba de educaţie, cercetare, formare pentru funcţionari publici şi oficiali aleşi, respectiv implicarea în comunitate.

Etichete
Comenteaza