Directorul revistei Tribuna, exclus din Uniunea Scriitorilor. Ce motive invocă asociaţia ca să-l dea afară

Directorul revistei Tribuna, exclus din Uniunea Scriitorilor. Ce motive invocă asociaţia ca să-l dea afară
Scandalul de la revista Tribuna escaladează: după ce Consiliul Judeţean a instituit o comisie de urgenţă, Uniunea Scriitorilor anunţă în această seară că l-a exclus din asociaţie pe directorul revistei, Mircea Arman.

 "Este realmente şocant modul în care noul redactor-şef a înţeles să-şi impună punctul de vedere în ce priveşte programul „Tribunei", şi încă în repetate rânduri, cu o totală lipsă de competenţă şi de cunoaştere a tradiţiei şi prestigiului uneia dintre cele mai vechi publicaţii culturale din România", anunţă Uniunea Scriitorilor într-un comunicat de presă. "Domnul Arman a renunţat, fără un minim efort de politeţe, la colaborarea unor personalităţi cu o reputaţie bine stabilită, înlocuindu-le cu veleitari care au umplut paginile revistei cu articole compromiţătoare. Domnul Arman a desfăcut contractul de muncă, fără nici un temei legal, unor redactori ai revistei cu vechi state de serviciu. A reuşit să-şi ridice în cap lumea scriitoricească, şi nu numai clujeană. Peste 500 de scriitori şi alte personalităţi culturale au semnat un protest. Într-un dispreţ absolut faţă de numărul şi importanţa semnatarilor, domnul Arman a recurs la ameninţări şi grosolănii inacceptabile la adresa colegilor domniei sale care au atras atenţia opiniei publice asupra ilegalităţilor comise. În interviuri, articole, scrisori pe internet, domnul Arman a atacat într-o manieră halucinantă U.S.R., al cărei membru este, prin vrere proprie şi nesilit de nimeni, ameninţând-o cu darea în judecată. Urmarea acestor acuzaţii, neprobate în nici un fel şi în termeni greu de reprodus, este atmosfera irespirabilă creată în viaţa culturală clujeană, care face din domnul Arman un caz nefericit".

Uniunea Scriitorilor susţine că numirea lui Arman la şefia Tribuna "ridică un mare semn de întrebare privind respectarea prevederilor legale", după ce a descoperit că Arman are dosar penal din 2007, când ar fi condus beat. "Dacă citim textul hotărârii judecătoreşti (aşadar, nu presa „imundă" care nu-i este binevoitoare), remarcăm că întreg comportamentul domnului Arman în împrejurarea arestării domniei sale pentru conducere sub influenţa alcoolului, constând în jigniri aduse poliţiştilor şi medicilor de la IML - Cluj sau în invocarea importanţei persoanei şi operei sale, este reprodusă fidel de comportamentul noului redactor-şef în săptămânile din urmă. Năravul din fire n-are lecuire", arată USR în comunicat.

Considerând că Mircea Arman se face vinovat de „fapte care aducUniunii Scriitorilor prejudicii materiale şi morale grave" (articolul 11, aliniatul b din Statutul U.S.R. adoptat în 2009) şi că încalcă astfel principiile şi normele deontologice prevăzute de articolul 2 şi, respectiv, 10, aliniatul a. Consiliul USR a decis, cu 46 de voturi şi 1 abţinere, excluderea lui Arman din asociaţie. Decizia a fost luată azi.

Amintim, Arman şi-a ridicat opinia publică în cap după ce a impus ca angajaţii revistei să aibă un program regulat de muncă şi să iasă din birou cu învoiri de la conducere. În plus, acesta a concediat trei dintre cei patru redactori ai revistei, la sfârşitul săptămânii trecute. Vezi aici toate detaliile scandalului

Etichete
Comenteaza