Chirilov şi Giurgiu i-au lansat "celui mai mare cineast român" retrospectiva la Cluj. Pintilie: "E prea directă, are un gust letal" VIDEO

Chirilov şi Giurgiu i-au lansat
Admiratori ai celebrului regizor Lucian Pintilie, organizatorii festivalului de film Transilvania i-au pregătit acestuia o surpriză, ieri: au lansat la Cluj o colecţie ce include toate filmele regizate de acesta, plus o selecţie de secvenţe inedite.

Tudor Giurgiu şi Mihai Chirilov sunt directorul şi respectiv directorul artistic al festivalului de film Transilvania de la Cluj. Ambii au fost modelaţi ca oameni de cinema de viziunea regizorului Lucian Pintilie, despre care s-au exprimat în numeroase rânduri ca fiind unul dintre cei mai mari regizori români, ba chiar "cu siguranţă cel mai important cineast român", după cum s-a exprimat Chirilov în 2011, când a programat la TIFF integrala filmelor acestuia. Acum, cei doi au adunat toate filmele acestuia într-o colecţie, "Pintilie. Cineast", oferită ca produs de lux împreună cu secvenţe inedite, inclusiv o conferinţă de presă uitată de toată lumea, din 1996.

Lansarea volumului a avut loc în piaţa Unirii iar la eveniment a venit şi Lucian Pintilie. Aşezat pe scaun din cauza vârstei, dar şi a căldurii şi umidităţii excesive, Pintilie nu a vorbit deloc la lansarea colecţiei; au vorbit în schimb Chirilov şi Giurgiu, dar şi fostul director al Institutului Cultural Român din New York, Laura Şuteu. Pintilie a fost însă abordat de ziarişti după eveniment şi şi-a exprimat părerea despre gestul celor doi oameni de cinema care i-au adunat într-o colecţie, gândită sub forma unei cărţi, toate filmele regizate de el. "E o frumoasă cădere de cortină", a spus el. "Dar are un gust letal, aşa, prea direct".

Colecţia conține toate cele 11 filme ale apreciatului regizor, precum și un disc cu 200 de minute ce include zece materiale ce recompun portretul său: lecții de cinema, conferințe de presă, colocvii, emisiuni TV, omagii şi retrospective.

Vezi mai jos ce transmite Pintilie tinerei generaţii de regizori români pe care a inspirat-o


Comenteaza