Cluj, raiul meşteşugului. Cele mai frumoase creaţii, expuse în cadrul unui târg

Cluj, raiul meşteşugului. Cele mai frumoase creaţii, expuse în cadrul unui târg
În aceste zile, Clujul devine raiul meşteşugului. Cei mai pricepuţi meşteri populari îşi expun creaţiile în cadrul Târgului Regional pentru Artizanat şi Meşteşuguri. De la târg, clujenii pot cumpăra atât obiecte tradiţionale de artă sau bijuterii, cât şi bunătăţi culinare precum turtă dulce, zacuscă sau sirop de cătină.

Asociaţa "Produs de Cluj" împreună cu Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Cluj-Napoca organizează, în incinta Polus Center, a doua ediţie a Târgului Regional pentru Artizanat şi Meşteşuguri. Evenimentul se desfăşoară între 4 şi 8 noiembrie, iar tarabele, burduşite cu obiecte tradiţionale, îşi aşteaptă deja clienţii. Şi pentru că meşteşugul merge mână-n mână cu muzica populară şi cu dansul, vizitatorii se vor delecta şi cu momente artistice.

"La acest eveniment participă aproximativ 40 de expozanţi - meşteşugari, artizani şi producători de produse tradiţionale deopotrivă, care încearcă să demonstreze că arta şi tradiţia trebuie duse mai departe pentru că e important să arătăm tuturor ce bogăţii avem. Sunt costume populare, sculpturi, icoane, ceramică, bijuterii hand-made, produse pe bază de lavandă, ulei presat la rece, miere, siropuri, turtă dulce. Pe scurt, nu lipseşte nimic de la acest eveniment, iar toate cele cinci zile sunt pigmentate cu spectacole de folclor pentru că trebuie să promovăm şi cultura tradiţională", a declarat Ramona Moldovan, organizator.

Meşteşugarii îşi prezintă cu drag costumele populare, ştergarele, vasele sau bijuteriile, iar unii dintre ei au decis să ofere demonstraţii de măiestrie chiar în cadrul târgului. Doamna Kanyadi a desluşit încă din copilărie tainele meşteşugului popular, aşa că a decis că cea mai bună prezentare o face alături de războiul de ţesut, unealta care o ajută să pună pe tarabă mici opere de artă. "Lucrez cu război manual. E o tradiţie de familie, o meserie pe care am învăţat-o de la mama mea şi eu, la rândul meu, am transmis această tradiţiie mai departe copiilor mei. Toată familia se ocupă cu aşa ceva: băieţii mei se ocupă cu tâmplăria şi sculptura, iar fetele ţes costume populare sau lucrează cu ceramică. E destul de greu să se păstreze tradiţia, dar noi pe unde mergem ducem foarte multe produse, ca oamenii să cumpere câte ceva. Cui îi place calitatea, cumpără", mărturiseşte femeia.

Organizarea târgului în cadrul "Săptămânii europene a întreprinderilor mici şi mijlocii" are ca scop stimularea dezvoltării meşteşugurilor şi a micii industrii din România, programul propunându-şi, în acelaşi timp, întărirea micilor meşteşugari şi artizani care-şi desfăşoară activitatea individual sau organizat, în special în localităţile rurale, dar şi în cele urbane.

Comenteaza