Foto Clujul găzduiește pentru prima dată în 25 de ani o etapă națională de schi pentru copii. Mai sunt câteva zile de înscrieri

Clujul găzduiește pentru prima dată în 25 de ani o etapă națională de schi pentru copii. Mai sunt câteva zile de înscrieri
| Foto: Mini Cupa României

Tinerii schiori cu vârsta sub 12 ani din România vor avea ocazia de a concura în cadrul unei etape naționale de schi alpin. Aceștia se vor bate pentru a câștiga Cupa Dan Căpitan.

Competiția națională de schi alpin pentru copii vine la Cluj, în perioada 4-5 martie, la Pârtia Buscat din localitatea Băișoara, pentru a întrerupe lunga pauză de 25 de ani în care în județul Cluj nu a mai fost organizat un astfel de eveniment.

Juniorii sportivi vor concura în două probe de slalom uriaș, pe pârtia roșie (dificultate medie), unde vor fi montate între 17 și 20 de porți, iar câștigătorii din fiecare zi vor fi premiați.

Potrivit organizatorilor, la întreceri pot participa  și sportivii amatori, alături de cei legitimați la cluburile de performanță, în funcție de categoriile de vârstă acceptate în concurs, respectiv U8, U10, U12, atât fete cât și băieți. De asemenea, sunt acceptați și cei născuți în 2011, pentru care exista și o grupă specială HC.

Înscrierile sunt deschise până vineri, 3 martie, ora 12:00, iar copiii care doresc să participe se pot înscrie în competiție, astfel:

Pentru a fi înregistrați în competiție, sportivii, inclusiv amatorii trebuie să trimită o copie a certificatului de naștere și cele două declarații (Consimțământul privind protecția și prelucrarea datelor cu caracter personal și Declarația sportivului) amintite în regulamentul de participare pe adresa de mail: cupacapitan@buscat.ro.

Taxa de participare este de 50 de lei pentru ambele zile de concurs.

Clujul găzduiește pentru prima dată în 25 de ani o etapă națională de schi pentru copii. Mai sunt câteva zile de înscrieri

Participanților li se recomandă să folosească teleschiul care deservește această pârtie, astfel încât turiștii aflați în stațiune să poată folosi telescaunul Buscat.

”Au trecut 25 de ani de când aici se organiza Cupa Băișoara, și iată că tot aici, la Cluj, se întâlnesc, la un concurs, cele mai bune cluburi de schi din țară. Acum, la Buscat Resort avem o pârtie dedicată concursului și cele mai bune condiții pentru o astfel de competiție”, a transmis Iancu Șerbănescu, organizatorul evenimentului și fost membru al Lotului Național de Schi al României.

Organizatorii estimează că, în cele două zile de concurs, vor ajunge la start aproximativ 250 de sportivi și peste 300 de spectatori.

Cine a fost Dan Căpitan

Dan Căpitan a fost multiplu campion național, cu o carieră sportivă de aproape trei decenii, considerat o emblemă a schiului românesc. Timp de 14 ani, a fost antrenorul lotului național de copii al României. La începutul anilor 1990, cei zece sportivi antrenați de el erau mereu pe podiumuri la competiții, ducând Clujul în topul deținătorilor de medalii din România. 

”Chiar faptul că Dan Căpitan a fost antrenorul lotului național este dovada performanței pe care o făcea cu sportivii lui: selecționerul era stabilit în funcție de numărul de medalii câștigate cu echipa sa.

Mă bucură să văd tot mai multe academii de schi care fac antrenamente și perfecționează tehnica tinerilor schiori pe pârtiile din Cluj. Cupa «Dan Căpitan» este cel mai bun prilej de a evalua stadiul tehnic al sportivilor, dar și rezultatele antrenorilor”, a spus Iancu Șerbănescu.

Date de contact

Iancu Șerbănescu

Mail: cupacapitan@buscat.ro

Telefon: 0722367707

Comenteaza