Inventivitate în materie de evaziune fiscală: cum a procedat administratorul unei firme clujene

Inventivitate în materie de evaziune fiscală: cum a procedat administratorul unei firme clujene
Administratorul unei firme clujene este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală. Prejudiciul cauzat de acesta a fost recuperat abia în proporţie de 50%. Administratorul unei firme clujene este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală.

Din investigaţii a reieşit că persoana în cauză, un clujean de 49 de ani, ar fi înregistrat în contabilitate documente fictive, emise de societăţi comerciale din Bucureşti, despre care există suspiciuni că nu au la bază operaţiuni comerciale reale.

Astfel, acesta s-ar fi sustras de la plata taxelor către organele fiscale, cauzând un prejudiciu de aproximativ 152.000 de lei.

"În cauză, s-a recuperat circa 50% din paguba produsă bugetului de stat, fiind aplicat şi sechestru asigurator pentru recuperarea întregului prejudiciu", au precizat poliţiştii.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

 

Comenteaza