Pilotul Corneliu-Gabriel Titiana, condus pe ultimul drum: "Dragostea lui a fost zborul” FOTO

Pilotul Corneliu-Gabriel Titiana, condus pe ultimul drum:
Doliu în cimititul militar din Cluj. Sute de oameni s-au adunat, cu lacrimi în ochi, să îl conducă pe ultimul drum pe pilotul Corneliu-Gabriel Titiana. Cu 1300 de ore de zbor la activ, pasiunea de-o viaţă a fost cea care i-a adus sfârşitul.

După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni alţi opt militari decedaţi în urma accidentului aviatic din judeţul Sibiu au fost conduşi pe ultimul drum, luni s-a produs o altă nenorocire: unul dintre cei doi supravieţuitori, căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana, a pierdut lupta cu viaţa. A fost supus la mai multe intervenţii chirurgicale la Spitalul de Arşi din Bucureşti, iar familia şi colegii au crezut până în ultima clipă într-un miracol. Însă după mai bine de două săptămâni în care s-a zbătut între viaţă şi moarte, inima comandorului a cedat. Cu lacrimi în ochi şi cu durere în suflet, sute de prieteni, cunoscuți și foști colegi l-au condus, joi, pe ultimul drum.

"Mii de ore de zbor, un coleg extraordinar, un om deosebit şi un pilot bun: dragostea lui a fost zborul. A luptat tare mult cu viaţa, şi-a dorit să trăiască. Suferinţa a fost lungă şi ne pare rău ca a plecat dintre noi", a spus un fost coleg al acestuia.

Adunase 1.300 de ore de zbor şi după cum spun colegii şi prietenii, pilotajul era cea mai mare pasiune a sa. Căpitan-comandorul, în vârstă de 46 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. Era pilot instructor clasa I pe aeronava IAR 330, îndeplinea funcţia de comandant de patrulă la Escadrila 713 Elicoptere SOCAT din Baza 71 Aeriană. Pilotul a lăsat un gol imens în sufletele soţiei, a copiilor, a rudelor şi a colegilor, care îşi vor aminti întotdeauna cu drag de cel care a fost Corneliu Titiana. "Pentru noi, portretul său înseamnă mai mult: patriotism, profesionalism, tărie de caracter, altruism, dedicaţie", a menţionat unul dintre militari.

Ceremonia religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuţ, care a spus că pilotul a învins răul: "Noi am vrea să credem că Corneliu-Gabriel, chiar dacă a plecat aşa năpraznic, a biruit. A biruit asupra răului."

La finalul slujbei, Garda Militară a prezentat onorul, iar în momentul coborârii sicriului în groapă au fost trase trei salve de puşcă, în memoria militarului. La funeralii au fost prezent şi colegi de la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii, militari ai Diviziei 4 Infanterie "Gemina", precum şi şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, general maior Laurian Anastasof.

"A sperat până în ultima clipă...ăla necaz că au rămas doi copii. Un om deosebit, un om plin de caracter, ce să mai spun...păcat. O tragedie tare mare pentru familie, pentru toată lumea şi pentru ţară", a menţionat un cunoscut al pilotului.

Accidentul aviatic care i-a adus sfârşitul pilotului şi a altor opt militari s-a produs în 21 noiembrie, în jurul orei 10.40, pe raza localităţii Mălâncrav, judeţul Sibiu, în urma prăbuşirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA. Elicopterul care provenea de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii se afla în misiune, urmând să participe la un exerciţiu în Poligonul Cincu.

Căpitan-comandorul Titiana a fost înmormântat lângă colegii militari Arthur Palfi şi Rareş Moldovan, care au decedat în ziua tragicului accident aviatic.

Comenteaza