Poluare pe Someşul Mic: În aval de rampa de gunoi de la Pata Rât, bivolii fac baie în levigat

Poluare pe Someşul Mic: În aval de rampa de gunoi de la Pata Rât, bivolii fac baie în levigat
Râul Someşul Mic,din judeţul Cluj, este poluat cu levigat scurs de la fosta rampă de gunoi de la Pata Rât, iar în aval de rampă sunt bivoli care fac baie în levigat, autorităţile judeţene preconizând instalarea unor bazine de decantare şi a unei staţii de osmoză inversă de epurare a levigatului.

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Cluj, Grigore Crăciun, a declarat, luni, presei, la fosta rampă de deşeuri de la Pata Rât, că problema trebuie rezolvată cât mai repede, astfel încât să nu existe o acumulare mai mare de levigat.

„Levigatul de la rampa veche de deşeuri de la Pata Rât se scurge în pârâul Zăpodie şi de acolo mai departe, în Someş, pentru că nu are unde să meargă. Este o poluare, dar nu atât de gravă, ce este o problemă mare este lacul de levigat acumulat în amonte de rampă care trebuie epurat. Problema trebuie rezolvată cât mai repede, astfel încât să nu existe o acumulare mai mare de levigat. Cea mai bună soluţie de tratare a levigatului este staţia de osmoză inversă pentru că aceasta scoate o apă pură", a spus Crăciun.

Reprezentantul firmei care a încheiat un contract cu Consiliul Judeţean Cluj pentru aducerea unei staţii de osmoză inversă, care să trateze levigatul astfel încât acesta să poată fi deversat în reţeua de canalizare, Adrian Dobre, a declarat că, din analizele de laborator ale levigatului scurs din fosta rampă de gunoi de la Pata Rât în pârâul Zăpodie, rezultă depăşiri de zeci şi sute de ori ale concetraţiilor maxime admise la amoniu sau la metale grele.

„Instalaţia produce o apă pură care poate fi dată în pârâul Zăpodie care nu are debit şi care nevoie de cele mai performante metode de tratare astfel încât să obţinem o calitate foarte bună a pârăului, pentru că nu are unde să dilueze. Levigatul care curge pe pârâul Zăpodie a ajuns în natură iar mai jos, în aval, sunt bivoli care fac baie în levigat. Acei bivoli, până la urmă, dau laptele acela bun din inima Ardealului. Din zona rampei de la Pata Rât pârâul Zăpodie se duce în Someş", a spus Dobre.

Potrivit acestuia, instalaţia de osmoză inversă este pregătită să fie instalată încă din 20 octombrie, dar se aşteaptă să fie pus terenul la dispoziţie de către Consiliul Judeţean Cluj.

„Staţia de osmoză inversă are o capacitate de 165 metri cubi pe zi, în timp ce cantitatea de levigat este între 100 şi 200 metri cubi pe zi. Contractul încheiat cu Consiliul Judeţean Cluj este în valoare de 1,25 milioane de lei, care presupune construcţii civile legate de amenajarea staţiei - platforme, fundaţii, construcţia de bazine, ţevi, la care se adaugă închirierea instalaţiei, partea de epurare, care se ridică la 39.000 pe lună, pe o perioadă de 10 luni. La ora actuală, ordinul de instalare al staţiei este suspendat până ni se pune terenul la dispoziţie", a subliniat directorul firmei.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Mânzat, speră ca într-o săptămână să poată fi închiriat terenul pe care să poată fi instalată staţia de osmoză inversă, dar şi bazinele de decantare pentru tratarea levigatului în urma unor soluţii oferite de specialiştii Facultăţii de Chimie a UBB.

„Noi am cerut declararea stării de alertă la Pata Rât pentru a putea interveni de urgenţă, dar Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj a respins cererea noastră. Acum intervenim pentru rezolvarea situaţiei, dar cu o viteză mai redusă. O vom rezolva, dar nu de îndată cum credem că s-ar fi impus. Sunt două tipuri de probleme, este levigat într-o parte, dar şi un lac de levigat decantat la 500 de metri distanţă, care trebuie tratat altfel. Noi dorim o soluţie comună care să rezolve ambele probleme şi cu bazine de decantare dar şi cu staţie de osmoză", a spus Mânzat.

Someşul Mic se formează din unirea Someşului Rece cu Someşul Cald în dreptul localităţii Gilău, traversează municipiul Cluj-Napoca, ajunge în zona Pata Rât şi se uneşte cu Someşul Mare la Dej pentru a forma râul Someş, după care se varsă în Tisa

 

Comenteaza