Scandal în cazul fetiţei moarte pe masa de operaţie la Cluj: Directorul spitalului din Năsăud şi-a depus demisia, dar şi-a retras-o după două ore

Scandal în cazul fetiţei moarte pe masa de operaţie la Cluj: Directorul spitalului din Năsăud şi-a depus demisia, dar şi-a retras-o după două ore
Directorul Spitalul Orăşenesc Năsăud, dr. Adrian George, şi-a depus demisia, ieri, la Registratura Primăriei, aşa cum anunţase într-o conferinţă de presă, însă după câteva ore şi-a retras-o, făcând acest anunţ în şedinţa Consiliului Local, fără a-şi motiva decizia.

Primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea, a declarat că medicul şi-a depus demisia la Registratura Primăriei, ieri, în jurul orei 14.00, pentru ca să şi-o retragă câteva ore mai târziu.

"După ora 14.00, a fost înregistrată la Registratura Primăriei Năsăud demisia dr. Adrian George din funcţia de director al Spitalului Orăşenesc. A urmat o şedinţă de Consiliu Local începând cu ora 16.00. După ce s-a finalizat trecerea în revistă a proiectelor pentru această şedinţă, şi-au expus raportul de activitate şefii Poliţiei, Jandarmeriei şi Pompierilor, respectiv domnul director al spitalului. La finalul expozeului domniei sale, a decis să-şi retragă demisia pe care o depusese doar cu câteva ore înainte", a spus Romocea.

Romocea a afirmat că Adrian George nu a spus de ce îşi retrage demisia, dar că are informaţii că o parte a consilierilor locali PDL din Năsăud i-au cerut să facă acest lucru.

"O parte dintre consilierii PDL i-au cerut să-şi retragă demisia. Eu nu i-am cerut. Eu cred că din moment ce faci o afirmaţie în faţa unor autorităţi şi nu numai trebuie să te ţii de cuvânt. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile", a spus primarul oraşului Năsăud.

Întrebat ce se întâmplă în aceste condiţii, Mircea Romocea a declarat că aşteaptă ca o comisie de evaluare a activităţii manageriale a lui Adrian George să-şi intre în atribuţii şi, peste o lună, să anunţe la ce concluzie a ajuns.

Directorul Spitalului "George Trifon" din Năsăud, dr. Adrian George, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că va demisiona din funcţia de manager al unităţii medicale, "dacă aşa doreşte toată conducerea judeţului", el spunând că nu are nimic să îşi reproşeze din punct de vedere profesional.

În luna ianuarie a acestui an, numele spitalului din Năsăud a fost implicat în cazul unei fetiţe de patru ani din Năsăud care a murit după ce a făcut o entorsă, ea fiind plimbată între spitalele din Năsăud, Bistriţa şi Cluj-Napoca.

Citeşte mai multe despre acest subiect AICI.

Vezi şi Ce spune Arafat despre cazul fetiţei de patru ani moartă pe masa de operaţie la Cluj

 

Comenteaza