Se întâmplă în România. Trei deţinuţi eliberaţi din greseală, unul nu a fost găsit

Se întâmplă în România. Trei deţinuţi eliberaţi din greseală, unul nu a fost găsit
Doi dintre deţinuţii eliberaţi din greşeală din Penitenciarul Giurgiu, în baza legii recursului compensatoriu, au fost găsiţi şi reîncarceraţi, cel de-al treilea fiind căutat şi la această oră, au declarat reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Cristina Enache, a precizat, pentru agenţia de presă Mediafax, că unul dintre cei trei deţinuţi eliberaţi din greşeală din Penitenciarul Giurgiu nu a fost găsit, până la ora transmiterii ştirii. Ceilalţi doi au fost depistaţi şi reîncarceraţi deja.

Directorul Penitenciarului Giurgiu, Marius Fulga, a declarat că eliberarea deţinuţilor din greşeală se datorează unei erori în calculul zilelor pentru deţinuţi, menţionând că volumul de muncă e foarte mare.

"A fost doar o eroare materială în calculul zilelor respective, o eroare umană. Pur şi simplu, volumul de muncă a fost foarte mare, s-a produs aceasta eroare umană. Au fost dispuse măsuri pentru reîncarcerarea deţinuţilor. Se fac verificări la dosare, au fost înaintate adrese către toate instituţiile abilitate. Va fi o comisie care va face verificările, la sfârşit vom stabili măsuri. Se verifică doar aceste trei dosare unde s-a produs eroare", a declarat, pentru agenţia de presă Mediafax, directorul Penitenciarului Gurgiu, Marius Fulga. Acesta a mai precizat că deţinuţii sunt toţi cetăţeni români.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu, a spus că trei condamnaţi au fost eliberaţi din greşeală în baza recursului compensatoriu din Penitenciarul Giurgiu.

"Vorbim despre un număr de trei deţinuţi, a fost o eroare de calcul, în sensul că un corp de clădire căruia i se supun trei secţii a fost categorisit greşit. Nu era pe lista aceea cu clădirile care ar fi trebuit sa aibă condiţii improprii, ca să ducă la eliberarea unor deţinuţi. S-au calculat nişte zile în plus pentru aceşti deţinuţi şi au fost puşi în libertate. Ulterior, la o verificare, s-a constatat eroarea. Noi am avertizat ca dacă aplicarea acestei legi nu este pregătită corespunzător sunt posibile nişte erori, ceea ce înseamă fie punerea în libertate eronat, adică mai devreme, fie anumiţi deţinuţi vor sta mai mult decât ar fi necesar în penitenciar. Nu ştiu exact de ce erau condamnaţi aceşti trei deţinuţi, însă fiind la penitenciarul Giurgiu, care are profil de maximă siguranţă, cel mai probabil, erau recidivişti şi cu pedepse mari. Din informaţiile pe care le avem şi noi, unul dintre cei trei deţinuţi este cetăţean străin şi a părăsit România, imediat ce a fost eliberat. În situaţia asta, se impune o verificare a tuturor eliberării condiţionate în perioada aceasta şi se impune ca cel, care nu a organizat corespunzator, sa răspundă", a declarat anterior, pentru Mediafax, Sorin Dumitraşcu.

Sorin Dumitraşcu a mai precizat că nu este vorba de o greşeală de evidenţă, ci de una de coordonare între directorul penitenciarului, directorul adjunct de pază şi şeful care se ocupă cu aplicarea regimului deoarece aceştia au avut teren să actualizeze fisele de cameră pentru mutarea deţinuţilor pe secţii cu aplicaţia PMS Web.

În prima zi în care Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. Alţi 3.349 de deţinuţi au obţinut dreptul de a solicita eliberare condiţionată. Potrivit legii, pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii improprii, deţinuţii obţin şase zile de libertate.

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza