Traficant de persoane, prins la Cluj. Se pregătea să îşi ia zborul din ţară

Traficant de persoane, prins la Cluj. Se pregătea să îşi ia zborul din ţară
Un bărbat pe numele căruia autorităţile maghiare au emis un mandat european de arestare pentru trafic de persoane, a fost reţinut de poliţiştii clujeni chiar înainte de a se îmbarca într-un avion.

Traficantul, un bărbat de 39 de ani din judeţul Sălaj, a fost depistat joi, la ora 18:00, la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, de către poliţişti de investigaţii criminale, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

Acesta are de executat o pedeapsă de doi ani și opt luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe numele său fiind emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore. El a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Cluj.

Comenteaza