Un jurnalist clujean publică un volum despre primul linşaj mediatic din România

Un jurnalist clujean publică un volum despre primul linşaj mediatic din România
Un jurnalist clujean disecă într-un volum primul linşaj mediatic din istoria României şi originile expresiei "nimeni n-a câştigat vreodată un război cu presa".

 

Este vorba de realizatorul de televiziune Ion Novăcescu, în cartea "Linşajul mediatic în politica românească. Adevărul versus Brătianu", ce va fi publicată de editura Adevărul din Bucureşti. Cartea are un conţinut original şi unic în istoriografia românească", spune Novăcescu. "În cuprinsul celor 400 de pagini şi 52 de imagini inedite este concentrată istoria reală a primului linşaj mediatic din politica românească bazată pe sufragiul universal. Acesta este şantajul politic primordial, cel care a fost modelul pentru celelalte care au urmat şi se practică şi astăzi".

Campania a fost dusă de directorul şi patronul trustului Adevărul-Dimineaţa, Constantin Mille, împotriva celui mai puternic om politic şi de stat al vremii, premierul I. C. Brătianu. "Linșajul mediatic antibrătienist al ziarului Adevaărul a fost de o agresivitate și de o creativitate editorială nemaiîntâlnite până atunci și a durat 333 de zile, timp în care, zi de zi, Brătianu și familia sa au fost supuși unor atacuri și unor invective de care politicienii actuali n-au beneficiat niciodată din partea presei", spune autorul.

"Uimitor este însă faptul cum un ziar care ieșea în doar 60.000 de copii - Adevărul lui Mille - a reușit să amplifice resentimentul opiniei publice și să determine nu numai căderea lui Brătianu din fruntea guvernului (septembrie 1919), ci, mult mai important, pierderea primelor alegeri organizate în România pe baza votului universal. Sufragiu pe care guvernul Brătianu îl introdusese, laolaltă cu reforma agrară, ziua de muncă de opt ore, repausul duminical etc. Adică, reforme benefice, nu jafuri și incompetență politicianistă, că astăzi. Din vremea acestui linșaj mediatic în cultura comună a rămas expresia "nimeni nu poate câștiga în România un război cu presa" dar și eticheta denigratoare a "șobolanilor", pentru a-i defini pe politicieni".

Comenteaza