Ziua Recoltei i-a scos pe clujeni din casă GALERIE FOTO

Ziua Recoltei i-a scos pe clujeni din casă GALERIE FOTO
Standurile doldora de produse bio, la preţ de producător, le-au strâns pe gospodine buluc pe platoul Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca, acolo unde are loc în acest weekend Ziua Recoltei. E drept, vremea frumoasă de astăzi îşi are meritele ei.

Astă după masă, platoul Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca arăta ca un muşuroi de furnici. Zeci de standuri cu legume, fructe, miere, flori, oale de lut şi chiar mobilier tradiţional de grădină îi îmbiau pe clujeni să-şi facă cumpărăturile de toamnă.

Gospodinele au făcut o tură de piaţă, au ochit cele mai arătoase şi gustoase legume şi fructe, s-au târguit şi au plecat spre casă cu sacoşele pline, gata să se apuce de preparat zacusca, murăturile şi compotul pentru la iarnă. Au plecat acasă mulţumite pentru că nu fost nevoite "să bage mâna adânc în buzunar": cartofii s-au vândut cu un 1,5 lei, morcovii cu 2,5 lei, iar roşiile cu 3 lei kilogramul.

Domnii s-au putut odihni în tot acest timp la o bere, la numeroasele terase din zonă. Ba mai mult, ca să capete putere pentru a căra sacoşele doldora spre casă, clujenii s-au ospătat cu bucate alese. Miresemele împrăştiate de la standurile cu mâncare nu aveau cum să nu îi oprească din drum spre gurmanzi: fripturi, frigărui, cârnaţi prăjiţi, porc la proţap, legume gratinate şi garnituri fel şi fel.

Nici cei mici nu au fost uitaţi de organizatorii evenimentului. După o zbenguială pe cinste în parcul de distracţii special amenajat cu această ocazie: tobogan gonflabil, carusel sau maşinuţe, copii s-au răsfăţat cu deserturi pe alese: mere glazurate, porumb fiert, popcorn, acadele şi îngheţată.

Sera este dedicată distracţiei, cântecului şi dansului. Pe scenă vor evolua mai multe ansambluri folclorice ce reprezintă diverse zone ale judeţului Cluj.

Pentru că Ziua Recoltei are loc în cadrul Septemberfest, tinerii sunt invitaţi la concertul celor de la trupa Nota, urmat de show-ul sibienilor de la Artgotica, care îi vor teleporta pe clujeni în epoca medievală, unde focul va fi vedeta principală. Seara se va încheia cu un concert marca Connect-r.

Distracţia va continua şi mâine, când pe scenă va urca Bere Gratis împreună cu maestrul Gheorghe Zamfir.

 

 

Etichete
Comenteaza