Cercetător născut în România, printre laureaţii premiului Nobel pentru chimie

Cercetător născut în România, printre laureaţii premiului Nobel pentru chimie
Premiul Nobel pentru chimie pe 2014 a fost atribuit cercetătorilor Eric Betzig, Stefan W. Hell şi William E. Moerner, a anunţat, miercuri, Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de ştiinţe din Suedia, potrivit site-ului oficial al acestor distincţii prestigioase.

Cei trei cercetători au fost recompensaţi pentru "dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie".

Cercetătorul Stefan W. Hell, unul dintre cei trei laureaţi ai premiului Nobel pentru chimie pe 2014, s-a născut pe 23 decembrie 1962, în România, la Arad, şi este membru de onoare al Academiei Române din anul 2012, scrie Mediafax.

Potrivit site-ului nobelprize.org, Stefan W. Hell este cetăţean german şi a absolvit cursurile Universităţii Heidelberg (Germania) în 1990.

Stefan Hell s-a născut pe 23 decembrie 1962 în Arad. Şi-a petrecut copilăria în comuna Sântana, unde a urmat şi şcoala generală, între 1969 şi 1977. În 1977 s-a înscris la liceul Nikolaus Lenau din Timişoara, unde a studiat doar un an. În aprilie 1978, la vârsta de 15 ani, a plecat în Ludwigshafen, Germania, împreună cu părinţii.

Între 1981 şi 1987 a urmat cursurile Facultăţii de Fizică la Universitatea din Heidelberg, unde a obţinut titlul de doctor în fizică în 1990, cu calificativul maxim - summa cum laudae.

Este director al Institutului pentru Chimie şi Biofizică Max Planck din Göttingen şi director al Centrului german pentru cercetări contra cancerului din Heidelberg.

Hell este, de asemenea, şeful departamentului de Nanoscopie Optică al Centrului German de Cercetare a Cancerului din Heidelberg, profesor onorific la Facultatea de Fizică a Universităţii din Göttingen şi profesor la Facultatea de Fizică a Universităţii din Heidelberg. Este şi membru al comitetului de directori al Laboratorului de lasere din Göttingen şi membru al Academiei de Ştiinţe din Göttingen şi Heidelberg.

Stefan Hell a fost premiat cu Nobel pentru introducerea, în anul 2000, a conceptului de "golire prin emisie stimulată" (STED/ stimulated emission depletion) în microscopie.

Comenteaza