Cercetătorii americani au găsit explicaţia formării craterelor gigantice din Siberia

Cercetătorii americani au găsit explicaţia formării craterelor gigantice din Siberia
În vara anului 2004, un crater gigantic a fost observat în zona cunoscută sub numele de "capătul lumii", iar la 12 ani de la descoperire, oamenii de ştiinţă pot spune cu certitudine care a fost cauza care a dus la formarea acestei structuri, scrie Descoperă.

Craterul, având un diametru de circa 30 de metri, a fost detectat în Peninsula Yamal din Siberia. În apropierea sa au fost găsite şi alte formaţiuni similare. Cei care le-au mai văzut, susţin că ele s-au format fie în urma unor impacturi provocate de meteoriţi, fie sunt rezultatul unor explozii subterane sau chiar a activităţii extraterestre.

Experţii americani din cadrul Administraţiei Naţionale a Oceanelor şi Atmosferei oferă, însă, o explicaţie bazată pe argumente ştiinţifice. Ei susţin că structurile sunt rezultatul încălzirii globale, potrivit Descoperă.

Zonele arctice se încălzesc într-un ritm foarte rapid. Drept urmare, permafrostul din Siberia se topeşte treptat, declanşând eliberarea în atmosferă a metanului din compoziţia gheţii.

"Presiunea gazului creşte atât de mult încât poate disloca straturile superioare de gheaţă, fenomen care duce la apariţia acestor cavităţi gigantice", a declarat geochimistul Hans-Wolgang Hubberten.

Teoria cercetătorului american este susţinută de descoperirile unor cantităţi impresionante de gaz metan în zona inferioară a craterelor.

Există, însă, şi alte teorii referitoare la modul în care s-au format craterele descoperite de experţii americani. Cu toate acestea, cea mai importantă ipoteză rămâne cea referitoare la accelerarea fenomenului de încălzire globală.

 

loading...
Comenteaza