Democrat-liberalii clujeni se pregătesc să voteze „iepuraşi”

Democrat-liberalii clujeni se pregătesc să voteze „iepuraşi”
Dezamăgiţi că Emil Boc nu vrea să candideze la alegerile prezidenţiale, colegii săi din organizaţia clujeană nu debordează de entuziasm înaintea alegerilor de sâmbătă.

Şansele repetării la Cluj a galopului de sănătate pe care l-a realizat, în Moldova, Cătălin Predoiu sunt destul de reduse. Într-o organizaţie rămasă fidelă lui Traian Băsescu, dar mai ales lui Emil Boc, e puţin probabil ca omul lui Blaga să mai câştige detaşat alegerile preliminare. Lipsa lui Boc din competiţie ar putea duce la o prezenţă la vot sub cea de 65% înregistrată la runda de alegeri de sâmbăta trecută.

„Dintre cei trei candidaţi, favoritul meu este Emil Boc", a fost propoziţia repetată aproape mot-à-mot de mai mulţi democrat-liberali clujeni, printre care prim-vicepreşedintele PDL Cluj Alexandru Coroian sau fostul deputat Petru Călian. Dacă regretul privind absenţa primarului din competiţie este aproape unanim în filială, sunt extrem de puţini cei care au un favorit dintre cei trei candidaţi înscrişi în competiţie, în schimb, toţi admit că vor alege dintre Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă, nimeni nepărând dispus să-i dea votul cvasi-necunoscutei Simona Creţu. Majoritatea afirmă că, de această dată, cu adevărat, votul lor va fi decis de modul în care candidaţii vor reuşi să-i convingă la întâlnirea de joi, de la Casa de Cultură a Studenţilor. Cert este, lucru confirmat de toţi interlocutorii ZIUA de CLUJ, că nu există nici o indicaţie de vot din partea conducerii organizaţiei.

Aşteptarea generală merge, însă spre o victorie tot a lui Cătălin Predoiu, în virtutea rutinei de a vota „ca şi ceilalţi", dar la un scor mult mai strâns, aşteptându-se ca primarul Aradului să obţină voturi pentru că este transilvănean şi pentru că este, totuşi, un democrat-liberal cu vechime şi nu unul căruia încă nu i s-a uscat cerneala de pe carnetul de membru PDL, cum e cazul fostului ministru al Justiţiei. În plus, un vot împotriva lui Predoiu este privit la Cluj şi ca un gest de frondă la adresa lui Vasile Blaga. Există, însă şi democrat-liberali care, la fel ca Emil Boc, n-au încredere în finalitatea acestor alegeri preliminare. „Nasul meu de politician vechi îmi spune că sâmbătă vom vota «iepuraşi». Pe măsură ce trece timpul şi guvernul USL face tot mai multe prostii, oamenii vor uita ce nu le-a plăcut la Emil Boc şi şansele lui vor creşte. Eu sunt convins că el va fi candidatul dreptei unite, dar va intra abia pe ultimii metri în competiţie", a spus unul din lideri locali ai PDL.

Un alt efect al lipsei unei mize locale în privinţa alegerilor preliminare de sâmbătă ar putea duce la un absenteism mult mai mare decât cel înregistrat în Moldova. De altfel, preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, admite că nu există un program de măsuri privind mobilizarea membrilor de partid la vot, dar mizează pe faptul că democrat-liberalii clujeni or fi atraşi de caracterul inedit al acestui scrutin. „S-a făcut informarea în teritoriu privind organizarea acestor alegeri preliminare, dar nu s-a fixat nimănui vreun target de pretzenţă la vot. Exprimarea unui vot este o decizie liber consimţită a fiecărei persoane. Numai pe vremea comuniştilor votul era obligatoriu. Într-adevăr, toţi l-am fi dorit pe Emil Boc candidat pentru Preşedinţie, dar simplul fapt că, în premieră absolută, pot vota direct numele candidatului partidului, e un lucru foarte bun şi eu sunt convins că vor fi foarte mulţi membri de partid care vor veni să voteze", a spus Buda.

 

Etichete
Comenteaza