Elek: „Noi am câştigat. Marea pierdere e pentru PNL şi pentru România"

Elek: „Noi am câştigat. Marea pierdere e pentru PNL şi pentru România
USR a fost surpriza anunţată de la Cluj. Filiala înfiinţată anul acesta a scos 23 de procente în Cluj-Napoca şi, încă neconfirmat, a câştigat comuna Floreşti. Liderul USR Cluj a trimis un avertisment către UDMR.

Liderul USR Cluj, Elek Levente, nu a candidat la alegerile parlamentare. De aceea, a putut privi cu o oarecare detaşare desfăşurarea campaniei electorale şi a scrutinului. Elek spune că a prevăzut cele mai multe dintre scorurile obţinute de partid.

„Am făcut pronosticuri pe o listă afişată la partid, iar previziunile mele au fost cele mai apropiate de adevăr: am spus 7% pe naţional, şi se pare că avem aproape 10, 15% pe judeţul Cluj, unde s-au adeverit 15,30, respectiv 23% pe municipiul Cluj-Napoca şi atâtea sunt. Vom avea, se pare, trei parlamentari: Emanuel Ungureanu, la Camera Deputaţilor, este sigur, Mihai Goţiu, la Senat, aproape sigur, iar intrarea lui Adrian Dohotaru la Camera Deputaţilor este încă în dubiu. Depinde de jocurile de culise care se fac. Noi am câştigat, marea pierdere este pentru PNL şi pentru România", a spus Elek.

L-am întrebat pe liderul USR ce misiune au oamenii pe care îi trimite la Bucureşti. „Au două direcţii clare. O misiune va fi cea anticorupţie; vrem să marşăm pe ideea de a deveni un avertizor din interiorul Parlamentului, să facem publice lucrurile reprobabile care s-ar putea întâmpla. Un alt ţel este să facem presiuni pentru o gestionare mai eficientă a banului public, să încercăm să diminuăm furtul. Suntem puţini, dar echipa USR are deja experienţa de la Bucureşti, unde a început să schimbe lucrurile. Nu ne dăm bătuţi", a afirmat Elek Levente.

Elek a vorbit şi despre ceea ce crede că se va întâmpla în România următoarei perioade. „Sper ca PSD să aibă inteligenţa să propună un alt premier decât Liviu Dragnea, să nu aibă ambiţia prostească de a provoca o criză de dragul unui om. De asemenea, sper că UDMR a înţeles lecţia pe care le-a dat-o alegătorii. A beneficiat de un vot extraordinar, dar nu trebuie să dezamăgească încă o dată publicul maghiar şi să se alieze cu PSD", a spus şeful Uniunii Salvaţi România, filiala Cluj.

Uniunea Salvaţi România s-a structurat anul acesta, pe scheletul unui alt partid foarte tânăr, Uniunea Salvaţi Bucureştiul, ce obţinuse un succes neaşteptat la alegerile pentru primăria generală a capitalei. Practic, USR Cluj a început să funcţioneze ca o filială de partid politic în septembrie 2016, cu două luni înaintea alegerilor.

DECLARAŢIE
„Mi-a plăcut că la secţia unde am votat eu şi vecinii mei, în cartierul Bună Ziua, USR a obţinut peste 50%. Oamenii au apreciat ce a făcut pentru ei Asociaţia pentru Protecţia Urbanistică a Clujului, pe care o conduc. La Cluj vom face lucruri frumoase din ianuarie pe zona civică. De asemenea, ultimele informaţii erau că am câştigat la Floreşti. Va trebui să fim foarte atenţi cu ce se întâmplă acolo, sunt multe schimbări de făcut în comună. Ar fi păcat să nu îi ajutăm pe acei oameni, care ne-au votat în număr atât de mare"
Elek Levente, preşedinte USR Cluj

 

Comenteaza