"În ultima perioadă s-au succedat cu repeziciune cazurile de corupţie în rândul funcţionarilor numiţi de PDL, mai mici sau mai mari, aşa încât s-a creat un fond de aşteptare. Suntem curioşi cu toţii să vedem pe cine au mai prins, cine şi ce a mai vorbit la telefon despre afacerile personale pe banii statului sau ce mare şef de instituţie a mai strâns bani pentru partid din donaţiile angajaţilor. Autorităţile de cercetare, cu intenţie sau nu, au realizat un serial al acestor prinderi spectaculoase, în care fiecare episod este mai palpitant decât precedentul", spune Nicoară într-o declaraţie politică.
"Cazul ultim, de la Cluj, dezvăluie o dată în plus, dacă mai era nevoie, încrengătura complicată şi urâtă prin care acest partid face rost de bani sau prin care membrii săi se îmbogăţesc peste noapte. Noi am tot spus-o în repetate rânduri, însă fără ecou. Arestările, însă, fac o impresie puternică şi menţin atenţia publică. Nu ştiu, însă, cât de atenţi au fost cetăţenii României la comentariile preşedintelui Traian Băsescu referitor la acest caz. Domnia sa a vorbit despre faptul că se ştiau lucrurile acestea, înainte de arestarea celor doi. Declaraţia este periculoasă, indiferent de sensul pe care i-l dăm: dacă raportul de cercetare sau informaţiile din dosar i-au fost predate, este grav, preşedintele întărind cu bună ştiinţă impresia că are control asupra activităţii de cercetare penală. Dacă ştiau partidul şi Emil Boc înainte de a intra cazul în vizorul autorităţilor, este la fel de grav, pentru că a fost tolerat şi, de ce nu, încurajat, în acest tip de acţiune. Caz în care aştept demisia premierului Emil Boc, cel care i-a făcut campanie electorală edilului de la Cluj, care l-a susţinut şi promovat şi a garantat în faţa clujenilor pentru el", a conchis Nicoară.
Amintim, primarul Sorin Apostu se află în arest preventiv pentru 29 de zile sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată, împreună cu directorul companiei de salubritate Brantner-Vereş, Călin Stoia. În arest preventiv se află şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, acuzat şi el de luare de mită şi de trucarea unor licitaţii de mentenanţă la noul stadion Cluj Arena. Preşedintele Traian Băsescu a declarat într-o emisiune la televiziunea publică TVR că ştia despre cazuri de corupţie la Cluj încă din urmă cu şase luni. Întrebat dacă şi premierul Emil Boc ştia despre aceste cazuri, Băsescu a răspuns "în mod categoric, da". În ziua următoare, însă, Boc s-a disculpat şi a precizat că avea cunoştinţă doar despre "situaţii generale din zona Transilvaniei".