PSD Cluj: liberalii clujeni împart fondurile publice în baza carnetului de partid

PSD Cluj: liberalii clujeni împart fondurile publice în baza carnetului de partid
Liderii PSD Cluj sunt nemulţumiţi de modul cum a decis conducerea liberală a Consiliului Judeţean (CJ) Cluj să împartă banii care revin judeţului din impozitul pe venit, către primării.

Executivul Consiliului Judeţean Cluj, consilierii judeţeni liberali şi liderii PNL Cluj îşi bat joc de banii contribuabililor clujeni, după nominalizarea sumelor din impozitul pe venit pe unități administrativ-teritoriale, singurul criteriu pentru împărţirea lor fiind carnetul de partid, au transmis social-democraţii clujeni, printr-un comunicat de presă. 

"Daniel Buda, subalternul său Alin Tişe şi anonimii consilieri judeţeni liberali au girat o împărţire incorectă a fondurilor publice. Este vizibil pentru orice clujean de bună credinţă, că acolo unde PSD sau alt partid din opoziţie are primari, fondurile sunt aproximativ înjumătăţite.

Nu ştim unde s-au tranşat banii clujenilor, poate la sediul PNL Cluj, poate în blocul de pe strada Ploieşti, însă cu siguranţă ştim că aceste sume nu pot ascunde incapacitatea cronică a Consiliului Judeţean Cluj de a rezolva marile probleme ale Clujului, generate de incompetenţa şi corupţia din jurul liderilor PNL Cluj, din ultimii 10 ani" a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.

Reamintim că ZIUA de CLUJ a scris încă de marţi cum vor fi împărtiţi aceşti bani de către CJ Cluj şi câţi banii primesc primarii de la PNL, PSD, UDMR şi ALDE.

Social democraţii clujeni au ataşat şi copii ale anexei CJ Cluj cu nominalizarea sumelor pe primării.

Comenteaza