Rebeliunea anti-Tăriceanu scindează şi filiala clujeană ALDE

Rebeliunea anti-Tăriceanu scindează şi filiala clujeană ALDE
Puşi în umbră, la fel ca liderul lor Daniel Constantin, de Călin Popescu-Tăriceanu şi oamenii săi, foştii conservatori încep să se revolte. Tot mai multe voci cer adoptarea unui cod de integritate în ALDE, căruia i-ar putea cădea victimă chiar Tăriceanu, urmărit penal de procurorii DNA pentru mărturie falsă.

Un deputat a fost exclus deja din partid pentru că a îndrăznit să ceară congres pentru adoptarea unui cod de integritate. La Cluj, opiniile celor mai vizibili membri ALDE sunt împărţite. Previzibil, deputatul Steluţa Cătăniciu, apropiată liderului Tăriceanu, adoptă discursul de tip comunistoid al şefului său de partid, care îi califică drept înfiltraţi ai „agenturilor străine" pe cei care au îndrăznit să mişte în front.

„Cei care cer aşa ceva sunt doar nişte oameni controlaţi de PNL. Noi ştiasm de mult că există un grup în jurul deputatului Nistor care îşi negociază locuri eligibile pe listele PNL, oameni fără principii, care îşi doresc un loc călduţ fără muncă. Codurile astea de integritate au fost stabilite în funcţie de diverse interese. Primează Constituţia României, care stabiuleşte clar condiţiile necesare pentru a putea candida", a declarat Cătăniciu.

Deşi provine din PC, deputatul Mircea Irimie pare a se gândi mai întâi la propriul interes şi nu riscă să-şi taie craca de sub picioare, atâta timp cât încă e în cărţi, deşi în luptă directă cu Cătăniciu, pentru a ocupa prima poziţie pe lista ALDE Cluj pentru Camera Deputaţilor, singura cu oarecare potenţial de eligibilitate. „Din punctul meu de vedere, fiecare partid are propriile criterii de promovare a oamenilor.

Partidele mari, acolo unde erau foarte mulţi oameni cu probleme în justiţie, au fost nevoite să recurgă la aceste criterii de integritate. În ALDE nu sunt colegi cu astfel de probleme, ALDE e un partid curat, în care fiecare membru a fost foarte atent investigat la înscriere. Au fost mulţi care au vrut să vină la noi de la PSD sau de la PNL, care au fost refuzaţi. Să fiu sincer, în fiecare partid ar trebui să existe un cod de integritate, dar aceste coduri au fost instituite acolo unde partidele erau foarte încărcate cu astfel de persoane cu probleme în justiţie", a afirmat Irimie.

Rămas fără o miză politică imediată, după ce a fost împiedicat să mai candideze la un nou mandat de parlamentar de sentinţa definitivă de incompatibilitate, deputatul Ioan Moldovan (provenit din PC) nu mai e împiedicat de nimic în a se plânge public de marginalizarea şi chiar punerea cu botul pe labe a foştilor conservatori în interiorul ALDE. „Acest lucru (codul de integritate - n.red.) trebuia specificat încă de la înfiinţarea partidului. Noi am crezut că e un lucru subînţeles.

Apar noi membri pe repede înainte, ceea ce pune un semn de întrebare asupra moralităţii şi calităţii nou-veniţilor, în vreme ce vechii membri, în special cei proveniţi din PC, sunt marginalizaţi în organizaţii, iar, dacă comentează, sunt sancţionaţi, cum s-a întâmplat cu colegul nostru Drăguşanu, un politician tânăr, de numai 35 de ani, de mare viitor.

Pe de altă parte, introducerea de criterii de integritate acum ar fi o măsură tardivă, când mai sunt doar două luni până la alegeri. Nu mai ai când să restructurezi organizaţiile, aşa că vom intra în alegeri în actuala structură. Orice problemă pleacă, vorba românului, de la cap, iar acolo există un elefant şi o căprioară, tandemul care ne conduce. Poate balanţa se va reechilibra în următorul ciclu electoral", a spus Moldovan.

Provenit tot din fostul PC, consilierul local Adrian Mureşan e mai puţin vehement, dar militează, la rândul său, pentru necesitatea unui cod de integritate. „Un cod de integritate s-ar impune în toate partidele. Societatea civilă a cerut-o în nenumărate rânduri şi toate partidele ar trebui să ţină cont de cererile străzii. Nu ştiu dacă pentru asta s-ar impune un congres al partidului, dar un cod de integritate e o chestiune de bun-simţ, nu cred că e nevoie de convocarea unui for de conducere superior pentru asta. Cei cu probleme în justiţie ar trebui să facă un pas în spate. Sigur că fiecare caz în parte e interpretabil, dar, ca principiu, ar trebui respectat un cod de integritate", a apreciat Mureşan.

 

Comenteaza