USR Cluj, oficial în cursa electorală parlamentară. Listele au fost depuse cu o zi întârziere din cauza siglei

USR Cluj, oficial în cursa electorală parlamentară. Listele au fost depuse cu o zi întârziere din cauza siglei
Filiala Cluj a Uniuni Salvaţi România (USR) a depus joi la Biroul Electoral Judeţean Cluj lista cu candidaţii pentru alegerile parlamentare.

Elek Levente, preşedintele USR Cluj, a declarat pentru ZIUA de CLUJ că dosarele cu toate candidaturile erau gata încă de miercuri, dar ele au fost depuse doar astăzi pentru că vechea siglă a USR, cea cu iniţialele incluse într-un triunghi albastru, nu mai putea fi folosită, în urma deciziilor BEC şi Tribunalului Bucureşti.

Astfel, listele la Cluj au fost depuse cu sigla din statut a formaţiunii, adică cuvintele scrise „Salvaţi România"cu „V"-ul în formă de scut (Foto).

Liderul USR, Nicuşor Dan, a declarat joi într-o conferinţă de presă că a fost depusă o nouă cerere la BEC pentru acceptarea siglei cu triunghi albastru şi că speră ca ea să fie acceptată de data aceasta.

Termenul limită până la care partidele trebuie să-şi declare semnul electoral la BEC este data de 1 noiembrie. Dacă sigla nu va fi acceptată, USR va folosi sigla din statutul partidului, cea de pe listele depuse de USR Cluj la Biroul Electoral.

Primii candidaţii pe listele USR Cluj pentru parlament sunt următorii:

Camera Deputaţilor:

1. Emanuel Ungureanu, ONG-ist clujean
2. Adrian Dohotaru, activist civic clujean
3. Ovidiu Nistor, jurist
4. Adriana Cristian, specialist IT

Senat:

1. Mihai Goţiu, jurnalist şi scriitor clujean, activist civic
2. Romana Harosa, avocat

Comenteaza