Zeci de ONG-uri îi cer preşedintelui să aleagă premierul pe criterii de integritate şi competenţă

Zeci de ONG-uri îi cer preşedintelui să aleagă premierul pe criterii de integritate şi competenţă
Peste 35 de organizaţii neguvernamentale fac apel către preşedintele Klaus Iohannis ca viitorul premier, dar şi membrii Cabinetului său să fie desemnaţi pe criterii de integritate şi competenţă, iar un demers similar să fie iniţiat şi în cadrul Administraţiei Prezidenţiale până la sfârşitul anului.

Organizaţiile semnatare îi transmit preşedintelui că există un numitor comun al revendicărilor din stradă, respectiv lupta împotriva corupţiei şi reforma clasei policite, iar un prim pas pe drumul spre un alt fel de a face politică îl reprezintă desemnarea viitorului candidat la postul de premier.

"Vă solicităm ca pentru viitorul candidat la postul de prim-ministru şi pentru membrii cabinetului său să aplicaţi următorul set de criterii de integritate şi competenţă: integritate şi competenţă", se arată în apelul transmis preşedintelui.

Organizaţiile semnatare spun că, în ceea ce priveşte integritatea, viitorul premier, dar şi membrii cabinetului, ar trebui să nu fie şi să nu fi fost implicaţi în comiterea de infracţiuni sau în scandaluri de corupţie, să nu fi fost condamnaţi şi nici trimişi în judecată pentru astfel de fapte, să nu fie şi să nu fi fost implicat în obţinerea unor avantaje (ne)patrimoniale nejustificate şi nici în cazuri de conflict de interese, în migraţii politice/traseism, nici în comportamente de încălcare a moralei publice în exercitarea unor funcţii publice, dar nici în promovarea unor valori, poziţii sau proiecte care contravin statului de drept.

De asemenea, viitorul premier ar trebui să nu fi ocupat funcţii de conducere în fostul PCR. Alte cerinţe sunt: nu a fost informator şi nu a făcut parte din fosta Securitate şi nici din actualele servicii secrete, nu a promovat şi nu promovează discurs discriminatoriu, bazat pe ură.

În ce priveşte criteriul competenţă, viitorilor candidaţi ar trebui să li se ceară: capacitatea de a impune respect pe baza autorităţii profesionale, de a demonstra buna cunoaştere a unui domeniu profesional, de a formula o viziune, prin analiza şi sinteza informaţiilor culese de către personalul pe care îl coordonează, de a coordona echipe de oameni şi procese decizionale, precum şi capacitatea de a comunica şi negocia eficient, atât în interiorul echipei, cât şi cu publicul.

Semnatarii spun că se aşteptă ca preşedintele, în calitatea sa de mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate, să obţină un angajament politic ca toate aceste cerinţe să fie valorificate prin intermediul unui proces asumat de principalele instituţii ale statului (Parlament, Guvern) din care să rezulte modificări legislative şi instituţionale care să răspundă problemelor semnalate de cetăţeni.

"Subliniem necesitatea ca acest proces de consultare, pe scară largă, sa fie asumat de toate partidele politice şi instituţiile publice ca o practică firească şi permanentă în spiritul dorinţei reale de consolidare a democracţiei participative în România şi nu ca o simplă manevră de deturnare a protestelor din piaţă. Reafirmăm că organizaţiile neguvernamentale, în general, nu au o vocaţie de reprezentare populară; ele doar adună oameni în jurul unor idei, principii sau drepturi. Organizaţiile semnatare, în particular, nu pretind că vorbesc în numele societăţii civile în ansamblul ei, ci doar în virtutea misiunii şi expertizei lor", se mai arată în apelul transmis preşedintelui.

Ong-urile spun că modul în care a fost pregătită consultarea publică a preşedintelui cu cetăţenii şi societatea civilă organizată, deşi probabil bine intenţionată, a fost deficitar şi, în loc să crească încrederea publicului în instituţiile statului şi în organizaţiile societăţii civile, a provocat încă şi mai multă confuzie, suspiciuni şi diviziuni la nivelul societăţii civile.

Documentul este semnat de reprezentanţii a 37 de ONG-uri: Academia de Advocacy, ActiveWatch, Agenţia de Dezvoltare Comunitară Împreună, Asociaţia ACCEPT, Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni (ANBCC), Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC), Asociaţia pro Democraţia (APD), Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN), Asociaţia Tura în Natură, Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale (CENTRAS), Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe), Centrul Parteneriat petru Egalitate (CPE), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Centrul pentru Legislaţie Nonprofit, Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Civitas'99, Confederaţia CARITAS România, Expert Forum, Federaţia Dizabnet - Reţeaua Organizaţiilor Furnizoare de Servicii în Domeniul Dizabilităţii, Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (FONSS), Federaţia VOLUM, Freedom House, Fundaţia Alaturi de Voi, Fundaţia Comunitară Bucureşti, Fundaţia Estuar, Fundaţia Parteneriat pentru Acţiune Comunitară şi Transformare (PACT), Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC), Funky Citizens, Grupul pentru Democraţie Participativă Plenum, Iniţiativa România, Institutul pentru Politici Publice (IPP), Miliţia Spirituală, Romani Criss - Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii, Salvaţi Copiii România, Societatea Academică din România (SAR).

Comenteaza