Competiția Transilvania Butcher Wars aduce la Cluj măcelari de pe trei continente
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:02
- Promo
- Ascultă știrea

În perioada 20–21 septembrie 2025, Cluj-Napoca va găzdui, în premieră pentru România, competiția internațională Transylvania Butcher Wars, un eveniment unic dedicat artei măcelăriei și produselor de calitate, parte a circuitului global Butcher Wars, început în 2016 în Australia.
„Transylvania Butcher Wars nu este doar o competiție, ci și o oportunitate de a arăta că România poate găzdui evenimente de anvergură internațională în domeniul agribusinessului și al măcelăriei. Este o platformă prin care promovăm meșteșugul, tradiția și inovația, dar și produsele românești, alături de cele mai bune practici din lume. Ne dorim ca acest eveniment să pună Clujul și România pe harta globală a competițiilor de profil și să inspire noi generații de profesioniști să ducă mai departe această meserie”, a declarat Cosmin Moldovan, președintele Fundației Ștefan Moldovan și CEO al companiei Moldovan Carmangerie.
Evenimentul va avea loc în campusul USAMV Cluj-Napoca, și va aduce în fața publicului 16 specialiști măcelari din șapte țări de pe trei continente: Australia, Brazilia, Germania, Italia, Noua Zeelandă, România și Spania. Cinci dintre concurenți sunt femei, dovedind astfel că meșteșugul măcelăriei este un domeniu al pasiunii și al măiestriei, nu al stereotipurilor. O parte dintre măcelarii români care vor intra individual în competiție sunt componenți ai echipei Măcelari de Elită, care a reprezentat pentru prima dată România la World Butcher’s Challenge Paris 2025.
„Transylvania Butcher Wars este despre spectacolul meseriei de măcelar, despre creativitate și despre pasiunea pentru carne. În ultimii ani, am asistat la câteva concursuri din această categorie și pot să spun că rezultatul fiecărui concurent depășește așteptările pe care le avem când ne gândim la produse din carne. Mă bucur că reușim să aducem în Cluj concurenți din multe țări și de pe continente diferite. Fiecare dintre ei va aduce în concurs o parte din cultura din care provine, așa că vom putea vedea de aproape produse specifice zonelor din care aceștia vin”, a spus Florin Moroșanu, directorul executiv al Fundației Ștefan Moldovan.
Abilitățile tehnice de tranșare, viteza și creativitatea concurenților vor fi analizate de un juriu internațional format din specialiști în domeniul măcelăriei:
* Shannon Walker (Australia). Măcelar de renume și manager al echipei Australiei la World Butchers’ Challenge 2025, a organizat peste 25 de competiții Butcher Wars în lume. Este inițiatorul proiectului „The Butcher’s Cook Book” și al competiției online de preparate din miel în cadrul Butchers Alliance.
Gianni Giardina (Italia). Măcelar de a treia generație, Gianni este fondator și vicepreședinte al Echipei Naționale a Măcelarilor din Italia și președinte al Asociației Măcelarilor din Agrigento. Mentor și lider respectat în domeniu, este câștigător al titlului „Măcelarul Anului” (2024) și este jurat internațional la World Butcher’s Challenge.
* Panayotis Mariolis (Grecia). Cu peste 30 de ani experiență, este fondatorul Mister Meat și fost instructor-șef la școala privată Meat Pro. A reprezentat Grecia la WBC Irlanda (2018), unde a câștigat premiul pentru „Cel mai bun burger din lume”.
* Holger Fricke (Germania). Antreprenor independent în comerțul cu carne din 2011, Holger Fricke provine dintr-o familie de patru generații de măcelari. Consultant și specialist respectat, face parte din juriul World Butchers’ Challenge, fiind cunoscut pentru profesionalism și îndrăzneală.
Gelu Vișan (România). Manager al Cantinei Primăriei Cluj-Napoca și specialist în carnea de vită Black Angus, Gelu Vișan are un doctorat unic în Transilvania pe acest subiect. Consilier și creator de rețete pentru echipa Măcelari de Elită a României, Gelu îmbină știința cu pasiunea culinară.
Marius Verdeși (România). Fondator al brandului Zimbria, recunoscut pentru carne premium și produse artizanale. Mentor și designer culinar al echipei Măcelari de Elită România la WBC 2025, Marius Verdeși promovează un echilibru între tradiție, inovație și respect pentru meșteșug.
Pe lângă competiția principală, programul Transylvania Butcher Wars include o serie de evenimente conexe:
- conferința „Provocările agribusinessului în România”, organizată în parteneriat cu Romanian Business Leaders, USAMV Cluj-Napoca, Federația Națională ProAgro și APAR
- concursul „Cârnat Wars”, în care cinci echipe de amatori își vor testa priceperea în prepararea cârnaților după rețete tradiționale
- dezbateri publice pe teme de alimentație și cultură gastronomică
- ateliere pentru copii, demonstrații de mânuire a cuțitelor artizanale, expoziții și prezentări de produse locale și internaționale.
Evenimentul va avea o atmosferă festivalieră, astfel încât nu vor lipsi zonele de relaxare, cele de street food și nici standurile cu băuturi sau dulciuri. Mai multe informații despre evenimente se găsesc pe www.fundatiastefanmoldovan.ro.
Butcher Wars a început în 2016, la cel mai mare festival de barbeque din Australia, Meatstock, și s-a extins rapid în alte orașe australiene și în Noua Zeelandă. Astăzi, competiția a ajuns la peste 30 de ediții organizate în 10 țări. Scopul Butcher Wars este de a pune în lumină măiestria meseriei de măcelar, evidențiind atât arta tranșării unei carcase în piese de carne, cât și talentul de a realiza prezentări spectaculoase în fața unui public numeros. Inițiatorul competiției, Shannon Walker, consideră că un bun măcelar reunește, într-un echilibru perfect, toate aspectele meseriei: viteza și precizia în mânuirea cuțitului, creativitatea, abilitatea de a interacționa cu clienții și de a se prezenta impecabil atât el, cât și vitrina în care își expune produsele.
Organizatori: Fundația Ștefan Moldovan, AgroCluster Transilvania.
Parteneri principali: USAMV Cluj-Napoca, Romanian Business Leader, Federația Națională ProAgro, APAR.
Sponsori principali: Auchan, BCR
Sponsori: Moldovan Carmangerie, Zimbria, Ulma, Oncos.
Partener CSR: Prison Fellowship România
Partener mobilitate: RMB Interauto
Parteneri media: Actual de Cluj, Cluj24, Clujul Cultural, Clujenii, Cluj Today, Făclia, Monitorul de Cluj, Meat.Milk, Media9, Ziua de Cluj.