Atenție cu această vitamină! Poate creşte riscul de cancer și când e prea puțină, dar și când e prea multă

Atenție cu această vitamină! Poate creşte riscul de cancer și când e prea puțină, dar și când e prea multă

Un studiu arată că atât deficitul, cât şi excesul de vitamina A sunt asociate cu creşterea riscului de cancer.

Studiul a fost realizat pe aproximativ 6.700 de vietnamezi. Cercetătorii au comparat peste 3.700 de pacienţi cu cancer cu aproape 3.000 de pacienţi fără această boală.

Rezultatele, publicate în revista Nutrients, indică o relaţie în formă de U: cele mai mari riscuri de cancer au fost observate la persoanele cu cel mai mic şi cel mai mare consum de vitamina A. Asocierea a fost mai puternică pentru cancerele de esofag, sân, rect şi stomac.

Studiul are însă limitări importante. Datele despre alimentaţie s-au bazat pe chestionare în care pacienţii şi-au amintit ce mâncaseră – o metodă care poate fi imprecisă. Plus că cercetarea s-a făcut doar pe o populaţie vietnameză din spitale, ceea ce înseamnă că rezultatele s-ar putea să nu se aplice şi altor grupuri etnice, conform EatingWell, scrie Mediafax.

Conform recomandărilor americane, bărbaţii au nevoie de 900 micrograme de vitamina A pe zi, iar femeile de 700. Cantităţile cresc la 770 micrograme în sarcină şi 1.300 în timpul alăptării.

Vitamina A se găseşte în morcovi, dovleci, cartofi dulci, spanac, ton şi ficat de vită.

Cercetătorii subliniază că prevenirea cancerului nu se rezumă la un singur nutrient. O dietă antiinflamatoare bogată în fructe, legume, nuci şi cereale integrale, combinată cu exerciţii fizice regulate şi evitarea alcoolului şi tutunului rămân principalele strategii de prevenţie.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .