Vă place mămăliga? Beneficii cu duiumul pentru sănătate

Vă place mămăliga? Beneficii cu duiumul pentru sănătate

Mămăliga este un preparat tradiţional românesc, ce aduce multe beneficii sănătăţii, dar și siluetei odată consumat.

Porumbul are efect împotriva stresului fiind bogat în vitaminele din grupa B, mai ales în vitamina B1, care are acționează asupra funcționării sistemului nervos, a mușchilor, a inimii și asupra producției de globule roșii.

Prin conținutul de vitamina E, ne protejează împotriva artritei, scade nivelul colesterolului reducând astfel riscul de ateroscleroză și, implicit, de infarct, scrie jurnalulmm.ro.

Ajută și la procesul de reînnoire al celulelor. Mai mult, porumbul fiert conține și potasiu, necesar pentru buna funcționare a mușchilor și a inimii.

Gastrita hiperacidă și ulcerul sunt ameliorate de consumul de mămăligă caldă în loc de pâine, mălaiul având, pe lângă efectul de reducere a acidității, și o acțiune ușor calmantă, sedativă.

Carbohidrații cuprinși în porumb dau energie și nu permit depunerea grăsimii. Un consum moderat poate duce chiar la scăderea în greutate pentru că anumite molecule din compoziția porumbului grăbesc degradarea grăsimilor.

Totodată, vitamina A, conținută în porumb, este un antioxidant natural foarte important pentru sănătatea ta și funcționarea corectă a organismului, pentru un metabolism rapid, care te ajută să slăbești ușor.

Datorită bogăției în fibre, porumbul reglează tranzitul intestinal. Este și un bun diuretic și, consumat în mod regulat, poate preveni retenția de apă în organism. Pentru detoxifiere este indicată și mătasea de porumb, consumată sub formă de ceai.

Consumul de mămăligă reglează concentrația de glucoză în sânge, fiind de folos diabeticilor. Mămăliga este adjuvant în detoxifierea organismului și curățirea intestinelor. Efectul detoxifiant al substanțelor din porumb ușurează efortul ficatului de neutralizare a substanțelor toxice, reducând considerabil riscul la insuficiențe și ciroze hepatice.

Comenteaza