Cele mai bune antivirale naturale. Trebuie să le ai mereu la îndemână

Cele mai bune antivirale naturale. Trebuie să le ai mereu la îndemână
| Foto: Nataliya Vaitkevich/Pexels.com

Virozele continuă să apară, chit că pandemia nu mai reprezintă un periol extrem. De aceea trebuie să luăm în calcul beneficiile antiviralelor de tip naturist. Iată o listă cu cele mai eficente.

Înainte de a afla care sunt cele mai bune antivirale naturale, este de menționat faptul că, un stil de viață echilibrat este și el foarte important în ceea ce privește sănătatea, atât fizică, cât și psihică. 

Este foarte important să mâncăm sănătos pentru echilibrul corpului, să facem mișcare pentru o bună condiție fizică și să petrecem cât mai mult timp posibil în aer liber. 

Tot mai neglijat în zile noastre este somnul, ceea ce nu ar trebui să se întâmple. Este imperios necesar un somn de 7-8 ore într-ul intreval potrivit al nopții, ca de exemplu 23.00-7.00. În timpul somnului are loc procesul de reconstrucție și regenerare celulară cu ajutorul substanțelor nutritive pe care le-ai consumat pe parcursul zilei.

Antivirale naturale, ajutorul sistemului imunitar

Antiviralele naturale sunt de preferat pentru că nu provoacă reacții adverse, atât timp cât nu sunt administrate după ureche. Sunt benefice și pentru copii, dar și pentru adulți și vârstnici.

Remediile și suplimentele naturale aduc beneficii atât sistemul imunitar, în situația de față, cât și capacității de refacere a organismului după instalarea unei afecțiuni, potrivit viataverdeviu.ro.

Ciupercile funcționale

De generații practicanții de medicină tradițională din Asia s-au bazat pe ciupercile medicinale pentru beneficiile multiple pe care le au pentru sănătate dar mai ales pentru efectul pe care îl au asupra sistemului imunitar: ajută la reglarea lui și răspunsului inflamator al organismului.

Ciupercile medicinale au calități adaptogene: se adaptează circumstanțelor imediate pentru a supraviețui. Sistemul tău imunitar va învăța de la ele să funcționeze inteligent și bine, nu mai intens. Oferă protecție antivirală, antiinflamatorie, antioxidantă.

Ciupercile medicinale includ:

  • Shiitake
  • Maitake
  • Cordyceps
  • Ganoderma (Reishi)

Acestea sunt cele mai ușor de procurat pentru noi. Se pot administra individual, dar cel mai bine funcționează dacă sunt luate în combinații (Immune Boost, Mix de Ciuperci, 100 g Rawboost).

Plante cu efect antiviral

Înainte de apariția medicinii moderne și de facilitarea accesului la serviciile oferite de medici, au fost plantele medicinale. Nimeni nu știe cum a început explorarea acestui domeniu și cum au știut oamenii simpli, vracii, înțelepții comunităților care sunt efectele plantelor medicinale. Cu cât e mai greu de pătruns în această lume cu atât e mai fermecătoare.

Multe sau mai bine zis toate plantele medicinale au mai multe beneficii cumulate motiv pentru care nu vom găsi un remediu din plante dedicat unei singure afectiuni sau stări fiziologice. 

Chiar dacă sunt inofensive în marea lor majoritate, înaintea administrării oricărui remediu din plante, asigură-te că ești bine informat și despre eventualele contraindicații.

Ghimbirul

Ghimbirul este condiment apreciat în întreaga lume, nelipsit din bucătăria multor popoare, ghimbirul este folosit de mai bine de 2000 de ani și ca remediu natural în diferite afecțiuni. Enumăr doar câteva din efectele sale: antibiotic, antifungic, antiinflamator, antiemetic pentru a mă putea opri la ultilizare ca antiviral și bronhodilatator. Cele două proprietăți îi asigură un loc de frunte în lupta cu virozele respiratorii de la cele mai banale până la cele care afectează întreaga planetă.

Fie că îl folosești în bucătărie, în tratamentele cosmetice sau doar pentru un simplu ceai e bine să ai ghimbirul în casă. Poți alege de pe Viața Verde Viu sub ce formă.

Turmericul

Vedetă a ultimilor ani, sofranul indian sau condimentul de aur, este o plantă înrudită cu ghimbirul, folosită de medicina Ayurvedică de mii de ani. Crucuminul este principiul activ care face din turmeric un aliat de nădejde în fața atacurilor virale. Poate preveni transmiterea virusurilor, inhibă reproducerea virusurilor și cel mai important, în cazul infectării, are efecte virucide (ucide virusul). 

Adăugăm aici și efectele antiinflamatoare și antibacteriene, motiv pentru care încadrăm turmericul în categoria suplimentelor de primă alegere în prevenția infecțiilor virale.

Usturoiul

Istoria usturoiului datează dinaintea construirii piramidelor egiptene, usturoiul este azi prezent în orice gospodărie, pe orice listă de cumpărături și nu cred să existe cineva care să nu fi auzit despre beneficiile sale curative. 

Antiinflamator, antibiotic, hipocolesterolemiant și protector al sistemului cardiovascular, usturoiul ne este în această perioadă utili și pentru proprietățile sale antivirale. Cei care îi conferă această proprietate sunt compușii sulfuroși pe care îi conține. Aceștia sunt capabili să omoare și să inhibe dezvoltarea unei game uimitoare de viruși atunci când intră în contact cu ei.

Dacă poți să nu te gândești la mirosul pe care îl lasă după consumare, usturoiul consumat frecvent reglează capacitatea de apărare a organismului tău, oferind sistemului imunitar un suport ce merită luat în considerare. Așa că ai grijă să consumi usturoi cât de des poți.

Neem

Adesea numit și „arborele vieții”, neem este folosit de peste 4500 de ani într-o varietate de afecțiuni, de la tratarea problemelor digestive la alungarea insectelor și paraziților. Extern este folosit în afecțiuni ale pielii și alături de uleiul de cocos este considera un bun remediu în tratarea psoriazisului. 

Deși gustul pulberii de neeg este foarte amar, este de preferat în locul antibioticelor sistemice. Spre deosebire de acestea din urmă, neem nu distruge bacteriile bune din organism.

Principiile active cu acțiune antivirală se găsesc în scoarță, frunze, semințe, fructe, gumă și uleiurile prezente în arborele de neem. La beneficiile sale în lupta cu virușii se adaugă și proprietățile imunoreglatoare. 

Scorțișoara

Un alt aliat în lupta împotriva virusurilor este scorțișoara, indiferent de soiul de arbore din care este extrasă. Se cunosc în prezent aproximativ 250 de specii de scorțișoară, copacii crescând cu precădere în zona tropicală. 

Scorțișoara se obține din partea interioară a scoarței copacilor din soiul Cinnamonum, copaci care sunt veșnic verzi. Scoarța este răzuită și apoi lăsată la soare să se usuce. O găsim sub fomă de bețișoare de aprox. 10 cm sau pulbere obținută în urmă măcinării bețișoarelor. 

Cea mai cunoscută și în același timp cea mai valoroasă este scorțișoara Ceylon. Cu o istorie veche din vremea Egiptului Antic, era considerată un condiment valoros și rar. Era vândută la prețuri mari sau era oferită zeilor drept recunoștință. 

Prima utilizare a scorțișoarei ca medicament a avut loc în China și datează de mai bine 2000 de ani. Datorită rolului său în echilibrarea Yin/Yang, a echilibrului între energia caldă și cea rece, așa cum se menționează în literatură chineză veche, a fost utilizată pe scară largă în China și Japonia pentru tratamentul febrei și al inflamației. 

Ulterior, studiile științifice etichetează scorțisoara ca fiind o sursă importantă pentru tratarea sau prevenirea răcelilor și a gripei deoarece conține o mare cantitate de ulei esențial cu substanțe bioactive. Ingredientele majore au fost bine studiate iar concluziile au indicat uleiul de  scorțișoara ca fiind activ împotriva multor tulpini de bacterii, inclusiv pe tulpini rezistente la antibiotic. 

Studiile in vitro și in vivo făcute pe scorțișoară și componentele acesteia au arătat că pe lângă beneficiile prezentate anterior, se remarcă și o mare varietate de acțiuni farmacologice. Scorțișoara este un foarte bun antiviral, antifungic și antiinflamator. 

Regăsim astfel uleiul esențial de scorțișoară prezent în multe remedii naturiste dar și în produse cosmetice. 

Cuișoarele

Condiment și remediu natural, cuișoarele au și ele o poveste de mii de ani. Primele informații despre schimburile comerciale în care se aflau și cuișoarele, datează din anul 1721 î.H. Referințe timpurii despre utilizarea cuișoarelor susțin că apropiații împăratului Chinei trebuiau să țină cuișoare în gură pentru a le împrospăta respirația. Și romanii apreciau cuișoarele. 

În vremea lui Magellan cuișoarele erau la mare căutare valorând atunci mai mult decât greutatea lor în aur. Treptat se extinde cultura și utilizarea lor, olandezii deținând la un moment dat monopolul culturilor de arbore de cuișoare. 

Cuișoarele sunt obținute din mugurii florali uscați ai arborelui de cuișoare. Sunt din aceeași familie cu mirtul și eucaliptul. Ca remediu a fost folosit în general pentru a stimula digestia și apetitul dar și ca antiseptic și analgezic în stomatologie. Sunt prezente și astăzi în remedii antibacteriene cu spectru larg pe streptococi, stafilococi, și pneumococ. Efectul să antiviral a fost observat pe virusul herpetic, pe virusul hepatitei C și pe virusul gripal A. Este de asemenea utilizat în soluții inhalatoare, având un efect benefic asupra plămânilor atât în răceală și gripă cât și în cazul simptomelor de astm.

Ajungem la concluzia că nu degeaba cuișoarele sunt un condiment foarte agreat atunci când vine vorba de băuturi tradiționale cum este vinul fiert.

Comenteaza