COVID-19 / Un tratament experimental are rezultate foarte bune. Pacienţi cu forme severe, puși pe picioare în câteva zile

COVID-19 / Un tratament experimental are rezultate foarte bune. Pacienţi cu forme severe, puși pe picioare în câteva zile

Pacienţii aleşi pentru studiul clinic au avut simptome respiratorii severe şi febră. Totuşi, după administrarea tratamentului au fost capabili să părăsească spitalul în mai puţin de o săptămână.

Este vorba despre Remdesivir. Pacienţii cu Covid-19 care primesc Remdesivir şi-au revenit rapid. Cei mai mulţi au mers acasă în câteva zile, informează CNN.

„Cea mai bună veste este că majoritatea pacienţilor noştri au fost deja externaţi, ceea ce este grozav. Am pierdut doar doi pacienţi”, a spus dr. Kathleen Mullane, specialist în boli infecţioase la Universitatea din Chicago, care conduce studiul clinic.

Nu există o terapie aprobată pentru Covid-19, dar Institutele Naţionale de Sănătate organizează teste pentru mai multe medicamente şi alte tratamente, printre care şi remdesivir.

Medicamentul, realizat de Gilead Sciences, a fost testat împotriva Ebola cu puţin succes, dar multiple studii la animale au arătat că medicamentul poate preveni şi trata coronavirusurile cum ar fi Covid-19, inclusiv SARS (sindromul respirator sever acut) şi MERS.

În februarie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că remdesivir a arătat potenţial împotriva Covid-19, informează CNN.

Potrivit CNN, studiile medicamentului sunt în curs de desfăşurare la zeci de alte centre clinice, de asemenea. Gilead sponsorizează testele medicamentului la 2.400 de pacienţi cu simptome severe de Covid-19 în 152 de site-uri de testare din întreaga lume. De asemenea, testează medicamentul la 1.600 de pacienţi cu simptome moderate la 169 de spitale şi clinici din întreaga lume.

Gilead a spus că aşteaptă rezultatele procesului până la sfârşitul lunii.

Alexandru Rafila spune că antiviralul Remdesivir poate fi primul medicament autorizat pentru Covid-19

Până în toamnă putem avea medicamentul care tratează Covid-19, a declarat în exclusivitate pentru MEDIAFAX Alexandru Rafila. Profesorul îşi bazează afirmaţiile pe primele rezultate ale studiului cu antiviralul Remdesivir, conceput pentru tratamentul Ebola. Din 125 de pacienţi în stare critică, intrenaţi într-un spital din Chicago, doar doi au decedat. Starea celorlaţi s-a îmbunătăţit rapid, şi cei mai mulţi au putut fi externaţi după o săptămână de tratament. 

"Acesta ar fi primul produs autorizat care acţionează asupra virusului, practic împiedică replicarea virală. Ar fi primul medicament etiologic şi faptul că din cei 125 de pacienţi cu forme grave care au fost trataţi evoluţia a fost favorabilă şi chiar rapid favorabilă, după câteva zile de terapie pacienţii au putut fi mutaţi din secţiile de terapie intensivă şi după încă câteva zile au putut fi externaţi, oferă o speranţă extrem de puternică. Atunci când ai un medicament care tratează cauza bolii şi rezultatele sunt rapid observabile, speranţa este că putem avea până în toamnă un tratament care să împiedice aceste forme care proavoacă un număr mare de decese, mai ales în rândul categoriilor la risc", a explicat profesorul. 

Comenteaza