INFLORESCENŢA TĂMĂDUITOARE: ANTIOXIDANT puternic, protejează SISTEMUL DIGESTIV şi previne BOLILE de INIMĂ

INFLORESCENŢA TĂMĂDUITOARE: ANTIOXIDANT puternic, protejează SISTEMUL DIGESTIV şi previne BOLILE de INIMĂ
Chiar dacă bucătăria românească nu profită pe deplin de calităţile acestei legume, ea nu ar trebui eliminată din dieta voastră. De ce? Este incredibil de utilă în curele de slăbire şi protejează eficient organismul.

Membră a familiei cruciferelor, consumată în stare crudă, conopida este este la fel de sănătoasă ca mai renumitele sale rude, varza şi broccoli-ul.

Are un conţinut scăzut de grăsimi şi este extrem de bogată în fibre, acid folic, apă, vitamina C, vitamina K, mangan, fosfor, acizi graşi omega 3, alicină şi siliciu, având o densitate nutritivă ridicată. De asemenea, buchetele de conopidă sunt o sursă excelentă de calciu şi magneziu.

Pentru a-şi menţine proprietăţile, este recomandată gătirea conopidei la aburi sau prin prăjire, dar nu şi prin fierbere. Prin această metodă de preparare, conopida îşi pierde, după cinci minute, 20-30% din compuşi, după zece minute, 40-50% din aceştia, iar după treizeci de minute, 75%.

Are proprietăţi antioxidante

Calităţile antioxidante ale conopidei se datorează conţinutului ridicat de mangan şi de vitamina C, substanţe care au rolul de a reduce riscul oxidării la nivelul celulelor. Tot din acest motiv, consumul de conopidă reduce stresul de la nivelul celular, reducând astfel şi riscul apariţiei mai multor afecţiuni severe.

Are proprietăţi antiinflamatorii

Inflamaţiile cronice din organism, vinovate de creşterea riscului de apariţia a cancerului şi a afecţiunilor cardiace, pot fi combătute prin consumul de conopidă. Această legumă este bogată în vitamina K, substanţă care are însemnate proprietăţi antiinflamatorii.

Previne bolile de inimă

Datorită conţinutului ridicat de calciu şi magneziu şi a substanţelor active din conopidă, consumulacesteia îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi previne apariţia afecţiunilor cardiace.

Protejează sistemul digestiv

Conopida este extrem de benefică pentru sistemul digestiv, datorită conţinutului de fibre alimentare ce protejează stomacul şi previn dezvoltarea bacteriilor care pot duce la afecţiuni digestive grave.

Pentru a maximiza beneficiile aduse de conopidă, această legumă trebuie consumată de trei-patru ori pe săptămână, în porţii de câte 200 de grame.

Comenteaza