MEDICAMENTE CONTRAFĂCUTE! Daniel Buda trage un semnal de alarmă

MEDICAMENTE CONTRAFĂCUTE! Daniel Buda trage un semnal de alarmă
Eurodeputatul Daniel Buda a solicitat Comisiei Europene să îmbunătățească mecanismul de trasabilitate a medicamentelor pentru protejarea sănătății consumatorilor.

"Comisia Europeană trebuie să îmbunătățească mecanismul de trasabilitate a medicamentelor în vederea asigurării unui nivel înalt de protecție a sănătății consumatorilor europeni", a solicitat europarlamentarul clujean Daniel Buda.

"Industria farmaceutică din Uniunea Europeană înregistrează pierderi de aproximativ 10 miliarde de euro pe an cauzate de comercializarea medicamentelor contrafăcute. În plus, efectele negative ale acestei activități ilegale se reflectă și asupra veniturilor publice din Uniune, semnalându-se o pierdere de 1,7 miliarde de euro pe an. Piața medicamentelor contrafăcute însumează 4,4% din vânzările legale ale sectorului farmaceutic din Europa", susţine eurodeputatul.

Comercializarea medicamentelor contrafăcute conduce și la pierderea a 38.000 de locuri de muncă în acest sector, mai ales pentru că medicamentele contrafăcute sunt vândute cu precădere prin intermediul mediului on-line. În plus, cetățenii Uniunii sunt expuși la o serie de riscuri derivate din tratarea cu medicamentele contrafăcute.

Daniel Buda a solicitat Comisiei să îi comunice care sunt instrumentele de care dispune pentru a îmbunătăți mecanismul de trasabilitate a medicamentelor în vederea asigurării unui nivel înalt de protecție a sănătății consumatorilor. Răspunsul a venit de la Comisarul European pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Vytenis Andriukaitis.

„Directiva privind medicamentele falsificate introduce norme mai stricte pentru îmbunătățirea trasabilității medicamentelor, pentru a se garanta siguranța medicamentelor și controlul riguros al comerțului cu medicamente. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că directiva vizează în primul rând problema medicamentelor falsificate în lanțul legal de aprovizionare și poate contribui în mod indirect la combaterea încălcării drepturilor de proprietate intelectuală (mai exact, problema medicamentelor contrafăcute).

Printre noile măsuri se numără următoarele:

  • elemente obligatorii de siguranță pe ambalajul exterior al medicamentelor, urmând a fi detaliate printr-un act delegat;
  • un logo comun la nivelul întregii UE pentru identificarea farmaciilor online legale. Acesta va facilita distincția între farmaciile online legale și cele ilegale din întreaga Uniune Europeană;
  • - reguli mai stricte privind controalele și inspecțiile asupra producătorilor de ingrediente farmaceutice active;
  • cerințe consolidate privind păstrarea evidențelor pentru distribuitorii angro.

Comisia colaborează intens cu statele membre pentru a asigura aplicarea în bune condiții a elementelor de siguranță (un identificator unic și un dispozitiv de protecție împotriva modificărilor ilicite). În acest scop, Comisia a publicat, la 9 februarie 2016, Regulamentul delegat privind elementele de siguranță pentru medicamentele de uz uman. Elementele de siguranță vor fi aplicabile începând cu februarie 2019 și vor asigura o bună trasabilitate a medicamentelor", a declarat Comisarul European pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Vytenis Andriukaitis.

Comenteaza