Premierul Cîțu spune că valul patru al pandemiei este nejustifcat: „Trebuie doar să ne vaccinăm”

Premierul Cîțu spune că valul patru al pandemiei este nejustifcat: „Trebuie doar să ne vaccinăm”
| Foto: news.ro

Prim-ministrul Florin Cîțu susţine că valul patru al pandemiei de coronavirus nu se poate justifica atât timp cât România are vaccin.

Întrebat marţi despre măsurile luate de Guvern în condiţiile în care românii se înghesuie în staţiunile de pe litoral, premierul a spus că singura soluţie pentru a învinge pandemia este vaccinarea.

„Chiar sunt bucuros că românii se bucură de facilităţile pe care le are România în domeniul tutirstic. Asta iarnă România a fost una dinte singurele ţări din Europa care a avut deschis sezonul turistic şi am fost prima ţară care a relaxat condiţiile şi a avut şi vaccin la liber. Din punctul meu de vedere, valul 4 nu se poate justifica atât timp cât avem vaccin. Trebuie doar să ne vaccinăm”, a declarat Cîţu, potrivit Mediafax.

Premierul a făcut un apel la liderii politici şi la cei care critică actuala campanie de vaccinare să se se implice.

„Dacă va fi nevoie voi merge iaraşi prin ţară. Nu l-am văzut nici pe preşedintele PSD, nici pe cei care critică această campanie să fi făcut un minim efort pentru a susţine această campanie de vaccinare. (...) Doar dacă ne vaccinîăm putem să scăpăm de pandemie. Nicio altă măsură luată anul trecut nu ne-a scăpat de pandemie, dar în momentul în care au apărut aceste vaccinuri am văzut că am putut să depăşim această fază”, a mai spus premierul.

Conform acestuia, succesul unei campanii de vaccinare se vede în numărul de persoane infectate.

Comenteaza