Doi fotbalişti de la CFR, pe lista de achiziţii a Stelei. Mureşan: Nu am fost contactaţi

Doi fotbalişti de la CFR, pe lista de achiziţii a Stelei. Mureşan: Nu am fost contactaţi
Doi fotbalişti de la CFR Cluj se află pe lista de jucători de care este interesată Steaua Bucureşti, a anunţat astăzi preşeddintele formaţiei bucureştene, Mihai Stoica. Este vorba de Kapetanos, care a mai jucat la Steaua şi Batin.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

"Fotbaliștii care se află în vederile noastre sunt Celeban și Varela, de la FC Vaslui, Benes de la Jablonec - fundași, Neagu și Iorga de la Oțelul, Guilherme de la Petrolul - mijlocași, Wesley Lopes, care e liber de contract, plus Batin și Kapetanos, de la CFR Cluj - ca atacanți", a anunţat astăzi Mihai Stoica în cadrul unei conferinţe de presă, conform digisport.ro.

Potrivit lui Stoica dintre jucătorii amintiţi cel mai probabil cinci vor ajunge la Steaua.

De asemenea preşedintele Stelei a mai specificat că echipa roş-albastră mai este interesată de doi atacamţi, Daniel Chima de la Molde, și Dembele de la Clermont, însă în cazul lor mai este necesară o discuţie cu patronul echipei.

Amintim, Steaua Bucureşti s-a calificat marţi seară în grupele Ligii Campionilor la fotbal, ediţia 2013-2014, după 2-2 pe terenul Legiei Varşovia, în condiţiile în care în meciul tur, la Bucureşti, socrul a fost 1-1,

UPDATE Preşedintele echipei CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a precizat că oficialii clubului Steaua nu au luat legătura cu conducerea "feroviară". "Nu am fost contactaţi, nu ne-au zis nimic, nici măcar neoficial, din presă am aflat şi eu (de interesul Stelei pentru cei doi fotbalişti, n.red.)", a precizat Mureşan.

Oficialul clujean a specificat că reprezentaţii CFR-ului sunt deschişi la discuţii, neexistând nici un jucător cu statu de netransferabil în prezent.

Întrebat despre scensiunea lui Batin, Mureşan a menţionat că atacantul a devenit piesă de bază în angrenajul echipei: "Batin este un jucător foarte bun, cu calităţi excepţionale şi a devenit unfotbalist foarte important în angrenajul nostru", a adăugat Mureşan.

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .