Handbal feminin | Bondar cere sprijinul fanilor: ”U” Cluj chiar trece prin momente grele”

Handbal feminin | Bondar cere sprijinul fanilor: ”U” Cluj chiar trece prin momente grele”
Alin Bondar trage mai multe semnale de alarmă după parcursul slab al echipei de handbal feminin din acest sezon. ”U” Cluj chiar trece prin moment grele și aș vrea ca fanii să ne susțină”, a spus tehnicianul ardelencelor.

Una din cele mai mari probleme cu care se confruntă "U" Cluj în actuala ediție este deficitul de jucătoare.

"În acest moment, avem 12 jucătoare. Aici e o problemă, pentru că în meciul de antrenament nu putem juca 7 contra 7. Am avut, la un moment dat, un antrenament unde domnul Ioan Senocico (antrenorul echipei de handbal masculin "U" Cluj - n. red.) ne-a trimis trei băieți ca să putem pregăti meciul cu Vâlcea. Am apelat la tot felul de artificii.

Am folosit și junioare. Dar nu există o valoare cât de cât apropiată între ele și senioare, iar aici este o mare problemă. În acest moment, nu ne putem propune decât salvarea de la retrogradare. Suntem într-o situație dificilă. Dar eu sper să ajungem mai sus, chiar dacă sună aiurea. Echipa începe să crească. Jocul nostru se apropie, cu pași mărunți, de ceea ce ne dorim.

Când am venit aici, cea mai mare problemă pe care am găsit-o era că fetele nu aveau deloc încredere în ele. Iar asta e chiar suprinzător. Aici sunt și jucătoare care au participat, de-a lungul carierei, la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale, Europene, care au jucat în Champions League, chiar și cu "U" Cluj", a spus Alin Bondar, în exclusivitate la Realitatea FM Cluj.

Având în vedere situația în care se află echipa, tehnicianul ardelencelor a făcut și un apel la suporteri lui "U" Cluj.

"Am fost la un singur meci acasă, cel cu Vâlcea. Cred că au venit în jur de 400-500 spectatori. În prima fază a meciului, lumea a venit ca la teatru. Se auzeau indicațiile de pe bancă, se auzea cam tot ce se vorbea pe teren. Mi-aș dori să înțeleagă și ei că echipa chiar trece prin momente grele și să vină să ne susțină.

Chiar dacă nu ne putem ridica la așteptările lor, noi încercăm și ne dorim să arătăm că vrem să redresăm echipa. Fetele au început să se zbată pe teren și să arate că pot mai mult. Când bubuie sala la un gol al echipei tale, poate că și arbitrul se mai înclină. Este o oarecare presiune pe adversar. Când iei gol și sala bubuie, îți pune oarecum plumb în picioare.

"U" Cluj este o echipă de tradiție. Nu trebuie să dispară. Dacă am face cu toții câte ceva pentru ea, atunci meritul ar fi al tuturor. Nu doar al antrenorilor, al jucătorilor sau al conducerii, ci și al Clujului, al orașului care ne susține", a adăugat Bondar.

Următorul meci al clujencelor este programat marți, de la ora 18:00, la Sala Sporturilor "Horia Demian", împotriva lui HC Zalău (locul 5, 12 puncte). Partida contează pentru etapa a noua din Liga Națională. Universitatea Cluj ocupă locul 12 în campionat, cu 7 puncte. În ultimul joc, ardelencele au cedat cu 22-26 pe terenul Dunării Brăila. În primele patru etape, echipa a fost pregătită de Adi Popovici. Antrenorul băimărean a fost, însă, înlocuit cu Alin Bondar după înfrângerea cu SCM Craiova (19-28).

"Avem cel mai mic buget din Liga Națională și nu putem pune presiune pe jucătoare. Muncim zi de zi ca să atragem sponsori. Echipa cu cea mai mare finanțare e CSM București, unde sunt alocați 10 milioane de euro pentru secția de handbal. CSM Bistrița primește de la bugetul local în jur de 3 milioane de lei. Noi avem un buget de aproximativ 650.000 lei, adică de 5 ori mai puțin decât cei de la Bistrița", declara, în luna septembrie, președintele secției de handbal feminin, Codruț Crișan, pentru ZIUA de CLUJ.

Comenteaza