Handbal feminin: ”U” Cluj are un nou antrenor

Handbal feminin: ”U” Cluj are un nou antrenor
Adrian Popovici este noul antrenor al handbalistelor de la Universitatea Cluj, a anunțat clubul, luni, pe site-ul oficial.

Tehnicianul de 47 ani îl va înlocui, astfel, pe Florentin Pera, care a plecat în luna mai la Dunărea Brăila.

”Am venit la Cluj pentru că îmi place orașul și pentru echipă. Le cunosc pe majoritatea fetelor și am urmărit evoluția clubului în aproape toate meciurile care au fost televizate. Avem ca și obiectiv să jucăm un handbal cât mai dinamic, frumos și plăcut la vedere.

Vom vedea în septembrie pe ce lot ne vom putea baza sezonul viitor și vom stabili atunci obiectivele. Mie îmi place să îmi propun obiective îndrăznețe, deoarece îmi place să muncesc și îmi plac provocările", a spus Adi Popovici pe u-cluj.ro.

Născut pe 1 iulie 1969 la Baia Mare, Popovici a evoluat ca handbalist la Baia Mare timp de 13 ani și alți 13 ani în străinătate. În sezonul 2013-2014, Popovici a antrenat echipa masculină HCM Minaur Baia Mare în Liga Națională, iar sezonul trecut a încheiat pe locul 6 în Divizia A, Seria B, cu jucătoarele de la CS Extrem Baia Mare.

"U" Cluj a terminat sezonul 2016-17 pe locul 10, cu 21 puncte.

Comenteaza