Handbalistele de la "U", la primul joc din 2017

Handbalistele de la
Trupa antrenată de Florentin Pera va evolua vineri, de la ora 20:00, pe terenul echipei Corona Brașov, în etapa cu numărul 12 din Liga Națională de handbal feminin.

"Ne așteaptă un meci dificil, având în vedere că întâlnim una dintre pretendentele la podiumul campionatului. Brașovul s-a bătut pentru medalii în ultimii trei ani, pe cele de bronz le-a și obținut. Dar eu cred că echipa noastră poate emite pretenții, chiar dacă întâlnim un adversar valoros.

În jocurile cu formațiile de top, atât cele oficiale, cât și amicale, fetele s-au mobilizat și am încredere că vor face tot ce e posibil pentru a scoate un rezultat pozitiv", a declarat antrenorul Universității Cluj, Florentin Pera, pe site-ul clubului.

"U" Cluj se află în acest moment pe locul 10, cu 11 puncte. Corona Brașov ocupă locul 5, cu 16 puncte. Întâlnirea dintre cele două formații va avea loc vineri seara, de la ora 20:00, la Sala D.P. Colibași din Brașov. Meciul va fi televizat pe Digi și Dolcesport 1.

 

Comenteaza