Mircea Sandu s-a întâlnit cu liderii galeriilor echipelor Steaua, Rapid, CFR Cluj, Ceahlăul şi Farul

Mircea Sandu s-a întâlnit cu liderii galeriilor echipelor Steaua, Rapid, CFR Cluj, Ceahlăul şi Farul
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, s-a întâlnit, astăzi, la Casa Fotbalului, cu liderii ligilor suporterilor echipelor Steaua, Rapid, CFR Cluj, Ceahlăul Piatra Neamţ şi Farul Constanţa, discuţiile având ca temă susţinerea reprezentativei României în meciurile din campania de calificare la CM 2014.

"Discuţia s-a purtat în jurul campaniei de calificare a echipei noastre naţionale la Cupa Mondială FIFA 2014 şi a dorinţei de a fi susţinută de mai multe galerii din ţară, inclusiv de cele care nu au luat parte la întâlnirea de azi. Ca preambul al dialogului deschis, preşedintele FRF a exprimat clar faptul că nu intenţionează ca discuţiile şi rezultatele lor să însemne subordonarea galeriilor faţă de FRF, plecându-se de la premisa că acestea au, în limitele legii, deplina libertate de exprimare", informează, astăzi, site-ul oficial al FRF.

Ligile reprezentate la întâlnirea de astăzi vor încheia în perioada următoare un acord cu Federaţia Română de Fotbal. "Încă o dată, liderii suporterilor au dat asigurări că vor susţine echipa naţională atât la jocurile pe care aceasta le va disputa pe teren propriu, cât şi, pe cât posibil, în deplasare. În acest sens, în cel mai scurt timp va fi încheiat un acord între FRF şi respectivele Ligi, rămânând ca, pe termen scurt, părţile să identifice şi să agreeze căile de colaborare pentru meciurile pe care tricolorii le vor juca pe terenuri străine în campania de calificare, ce va începe pe 7 septembrie, în Estonia", se mai menţionează pe site-ul citat.

Aceasta este a doua întâlnire pe care preşedintele FRF, Mircea Sandu, o are cu liderii galeriilor după cea din 14 martie. Următoarea întâlnire este programată tot la Casa Fotbalului în 3 septembrie, la ora 11.00.

 

Comenteaza