O megacompetiţie sportivă ar putea fi găzduită în Sala Polivalentă

O megacompetiţie sportivă ar putea fi găzduită în Sala Polivalentă
O competiţie sportivă de top ar putea fi găzduită în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca în 2017.

Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică (FRG), Adrian Stoica, Campionatele Europene de gimnastică din 2017 ar putea fi organizate la Cluj-Napoca.

"Primăria Capitalei s-a angajat să fie partener în organizarea unui Campionat European de gimnastică în 2017. Săptămâna viitoare vom participa la susţinerea candidaturii. Să vedem dacă o vom primi, pentru că ne ducem la această susţinere fără ca obiectivul să fie măcar început. Sperăm că vom găsi înţelegere la Comitetul Executiv al Uniunii Europene de Gimnastică.

Ne cunoaştem de mult timp, pentru că România este o ţară cu mare tradiţie în gimnastică. În Bucureşti s-a organizat prima ediţie a Campionatelor Europene în 1957. Ar fi o punte de peste 60 de ani şi ar fi cazul să ne arătăm şi capacitatea organizatorică", a spus Stoica, citat de Mediafax, cu ocazia redeschiderii sălii de antrenamente din cadrul CSN Lia Manoliu.

Întrucât lucrările de construire a unei arene în Capitală întârzie să înceapă, Stoica a afirmat că Sala Polivalentă clujeană va fi trecută ca o variantă de rezervă. El a subliniat că în momentul de faţă accentul se pune pe primirea dreptului de a organiza CE din 2017: "pregătim şi varianta cu Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Ideea de bază este să obţinem ca ţară dreptul de organizare şi am să le explic membrilor Comitetului Executiv că există şi alte variante, dar că dorinţa noastră este să fie organizată în Bucureşti, pentru că aici sunt cele mai bune condiţii".

Potrivit preşedintelui FRG, până în prezent doar Danemarca şi-a mai depus dreptul de organizare al europenelor din 2017. "E un candidat puternic şi din cauza Campionatului European de anul trecut de la Sofia, unde bulgarii nu prea au avut spectatori, s-a lansat un fel de discriminare pentru ţările estice. Nu se va pune problema în România, pentru că publicul din România iubeşte gimnastica", a explicat Stoica.

Comenteaza