REPORTAJ Ce nu te doboară te face mai puternic. Cum a reuşit un clujean să se califice la Paralimpiada de la Rio de Janeiro FOTO

Unele dintre cele mai mișcătoare povești de succes vin nu de la cei cărora viaţa le-a servit mingile la fileu, ci tocmai de la cei care au fost nevoiți să alerge pe tot terenul după ele. Născut cu un handicap sever și crescut la un orfelinat, un jucător de tenis de masă clujean a reușit să doboare piedică după piedică și să se califice la Paralimpia de la Rio de Janeiro din 2016.

Viața a fost dură încă de la început cu Bobi Simion. Sportivul în vârstă de 35 de ani s-a născut, la Reghin, cu o malformație congenitală la ambele membre inferioare și la membrul superior drept. Diagnosticul complet dat de către medici se întinde pe două rânduri de foaie A4, fiind aproape imposibil de pronunțat corect din prima încercare pentru cei fără studii de specialitate. Împreună cu el a venit pe lume un frate geamăn, născut fără nicio problemă de sănătate. Părinții l-au numit Bobi, după îndrăgitul personaj Robert "Bobby" Ewing din celebrul serial de televiziune Dallas, însă l-au abandonat la un orfelinat.

Tenisul de masă, sport început din dorinţa de a-şi împlini un vis

La Cluj, mai exact la orfelinatul de la Jucu, a ajuns la frageda vârstă de opt ani, iar de atunci și-a petrecut toată viața în acest oraș adoptiv. Tenisul de masă l-a descoperit întâmplător, în 2001, când, la îndemnul unei prietene, s-a dus la Centrul Lamont pentru a-și consolida cunoștințele de limbă engleză.

Acolo se organizau și cursuri de tenis de masă, iar întrucât unul din visurile sale a fost să călătorească cu avionul, lucru promis de membrii clubului, a început să practice acest sport. Profund motivat de dorinţa sa de a zbura, a devenit din ce în ce mai bun, iar pas cu pas, an după an, competiție cu competiție, a ajuns să se califice la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro.

"În primul rând a fost visul meu de a zbura cu avionul. Când eram la clubul respectiv ni s-a zis într-o ședință că dacă vom fi jucători buni, dacă vom ajunge să avem performanțe, atunci avem șansa să zburăm cu avionul, să mergem la competițiile internaționale. Când am auzit asta, m-a motivat. După aceea a început să îmi placă sportul și să joc pentru mine. Din acel moment și până acum cred că am zburat de 100 de ori și nu cred că se mai aplică prima motivație", a explicat el.

Prima sa participare la competițiile internaționale a fost în 2003, în Cehia, unde a văzut la ce nivel se joacă. Cariera sa nu a avut însă un drum lin, ascendent, ci a fost presărată cu numeroase suișuri și coborâșuri, precum un traseu montan. Din 2004 până în 2007 a avut o pauză lungă, în care a lucrat la o fabrică de încălțăminte italiană, Bobi fiind cizmar de profesie. În 2007 a început din nou să participe la competiții, iar la scurt timp după au început să se observe rezultatele.

"Am participat la concursuri și în afara Europei, în America de Sud, în America Centrală, și atunci au început să apară și rezultatele. În 2010 am reușit să fiu primul român care s-a calificat la Campionatul Mondial din Coreea de Sud", a specificat Bobi.

Lovit în plin tocmai când se îndrepta spre vârf

2010 trebuia să fie pentru Bobi unul dintre cei mai buni ani din carieră. După ani întregi de muncă asiduă, în care performanţele sale sportive erau din ce în ce mai pregnante, a reuşit să se califice la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012. Soarta i-a jucat însă o festă dură: din cauza unor neînțelegeri cu clubul la care era legitimat a fost suspendat timp de un an din activitatea competițională, fapt ce l-a împiedicat să participe la olimpiada pentru care se pregătise intens.

Deși nu este o persoană care se lasă ușor doborâtă și deși viaţa i-a pus încă de la început numeroase piedici în cale, lovitura primită atunci a fost, de departe, cea mai dureroasă. După cum chiar el recunoaşte, în acea perioadă a trecut prin clipe traumatizante, care i-au lăsat o rană încă vie.

„Atunci am trăit niște momente pe care nu aș vrea să le trăiască și ceilalți. Simți că nu ai putere să te aperi, că nu ai la cine să apelezi, ai luptat pentru ceva și nu poți să-ți câștigi acea luptă pe care ai vrea să o câștigi. Multe persoane au fost împotriva mea, au fost momente în care îmi venea să mă las de tenisul de masă, pentru că nu rentează. Nici în acest moment nu rentează să practic, pentru că nu ești răsplătit pentru munca ta. Măcar dacă te-ar fi lăsat să-ți vezi de ale tale, dar pe lângă asta mi s-au pus multe piedici, și mie și antrenorului. Mi-a fost foarte greu, au fost zile în care vorbeam cu mine însumi, ca un nebun, dar simțeam uneori că înnebunesc, și a trebuit să mă reculeg și să îmi revin din nou și să continui ceea ce vreau să fac", a explicat Bobi cu durere în glas.

Luptător din fire, într-un final a reușit să iasă din acea gaură neagră și să se concentreze pe ceea ce știe mai bine, pe ceea ce îi place și ce îi aduce cele mai multe satisfacţii: tenisul de masă. Nu a fost un proces facil, din contră, însă cumva a găsit tăria interioară să treacă peste nedreptatea ce i s-a făcut.

"A trebuit să las totul deoparte, să nu mă mai gândesc la acele lucruri, mă consumam cu ceea ce mi s-a întâmplat. A trebuit să cred în mine că pot, să nu mă mai gândesc la ce a fost și să lupt pentru ce vreau să obțin. Și am vrut să demonstrez persoanei respective că, chiar dacă a încercat să mă doboare, sunt mai puternic și pot să merg mai departe. Prin asta am reușit să mă calific la această Paralimpiadă", a precizat sportivul.

2015: unul din cei mai buni ani din carieră

După ce a trecut perioada suspendării a mai rămas încă un an pe bancă, iar pentru a se califica la Paralimpiadă a participat la numeroase competiții internaționale. Nu a fost deloc ușor, mai ales că statul nu îi susține activitatea, iar competițiile sunt de fapt o cheltuială, nefiind recompensate financiar, ci doar cu medalii.

"Am fost nevoit anul acesta să particip la multe competiții pentru a acumula punctajul pentru calificare. Anul trecut nu am participat la multe competiții din cauza problemelor financiare. Federația nu a investit niciun ban în mine și în pregătirea mea, absolut deloc. Am fost doar eu și cu antrenorul meu. El s-a ocupat de mine din 2010 şi aşa am reușit să particip la competiții internaționale și să găsim bani pentru calificare", a explicat sportivul.

Pentru a se califica, Bobi a reuşit să urce pe cea mai înaltă poziţie a podiumului la Open-ul Marocului, atât la individual, cât şi la echipe, a obţinut cel de-al doilea loc la individual la Open-ul Ungariei şi s-a clasat pe prima poziţie la individual la Ligano Master Open, competiţie în cadrul căreia a ocupat şi poziţia secundă, la echipe.

De asemenea, a obţinut locul I la individual și locul al doilea la echipe la Open-ul Cehiei, locul al treilea la individual și primul loc pe echipe la Open-ul Chinei şi s-a situat pe cea de-a cincea poziţie la Campionatul European de Tenis de Masă din Vejle, Danemarca.

"La începutul anului antrenorul mi-a spus: Bobi, tu trebuie să aduni 250 de puncte în acest an. Am zis că e imposibil așa ceva, e foarte greu să aduni 250 de puncte, asta înseamnă să câștigi tot locul I și locul I. Nu am crezut asta pentru că știam că e foarte greu. Și am zis: de unde bani de competiții internaționale? Dar uite că el a crezut în mine și eu a trebuit să ascult de el. Iar de pe locul 20, pe care eram înainte, acuma sunt pe locul 8 în lume şi locul 6 în Europa", relatează el, cu o urmă de mândrie în voce.

Antrenorul, Dan Năsui, fost sportiv paralimpic la rândul său, îi este şi un prieten apropiat, care l-a sprijinit constant, inclusiv în cele mai grele momente din viaţa sa. Cei doi s-au cunoscut la Centrul Lamont, iar după ce au părăsit acel club au rămas o echipă, la ACS D.S.A. Cluj-Napoca.

„Mă cunoaște foarte bine, ne știm de vreo 10 ani, am mare încredere în el, știe jucătorii, știe jocul, știe cum să abordăm competițiile. Suntem și prieteni buni, ne înțelegem și foarte bine și împreună ne consolăm în toate problemele, nu doar competiționale, ci și personale", a specificat Bobi.

Provocările nu s-au terminat, ci au fost înlocuite cu altele, la fel de solicitante. Chiar dacă s-a calificat la Paralimpiada din 2016, unde va juca la clasa a şasea de handicap, pentru a ajunge să şi concureze trebuie să strângă, prin forțe proprii, în jur de 7000 de euro. Această sumă i-ar acoperi lui, antrenorului şi însoţitorului pentru antrenor taxa de participare, drumul dus-întors şi cheltuielile.

„Anul viitor trebuie să strâng bani pentru a plăti taxa la olimpiadă. Costurile se ridică la circa 6000-7000 de euro pentru trei persoane. Biletul e foarte scump, la fel și taxa de participare, cheltuielile de acolo. Federația va plăti o parte, dar nu tot, eu trebuie să caut cealaltă parte", a precizat Bobi.

Problemele financiare, unele dintre principalele piedici din cariera sa

De altfel şi până în momentul de faţă problemele financiare au fost mereu un motiv de îngrijorare. Bobi trăieşte doar din pensia de handicap, care abia îi ajunge de la o lună la alta, iar participările la competiţii sunt piperate, urcând la 3000-4000 de euro. În mare parte apelează la sponsori, care nu sunt tocmai uşor de găsit, însă pentru a ajunge în acest punct al carierei sale a fost nevoit să facă un credit.

„Statul nu mă finanțează, participările la competiții sunt finanțate exclusiv prin sponsori, a trebuit să apelăm la multe firme, la multe persoane, mulți au promis, puțini au dat. Ne-am și împrumutat de bani ca să mergem la competiții, am luat în jur de 4000-5000 de euro ca să reușesc să mă calific la Paralimpiadă", a explicat el.

Paralimpiada, o oportunitate de a-şi asigura un viitor mai bun

La Rio şi-a propus să urce cel puţin între primii patru jucători. Desigur, ideal ar fi să ajungă în finală, întrucât o medalie obţinută la Paralimpiadă ar însemna pentru Bobi şi o şansă la o viaţă mai bună, o şansă la un venit la bătrâneţe, o şansă la a-şi întemeia o familie.

"Nu vreau doar să merg în vizită la Rio, scopul meu e să-mi asigur un trai mai bun, dacă voi lua o medalie. Dacă ajung în primii patru vreau să ajung în finală. Important e să ajung în primii patru, e foarte greu, la olimpiadă se joacă pe alt sistem de joc. Aș vrea să am un venit la bătrânețe, pentru că statul nu mă ajută, munca este destul de multă, e mult efort, iar răsplata constă doar în medalii, atâta. Dacă îmi dă Dumnezeu să reușesc ceva la olimpiadă, unul din scopurile mele este și să îmi întemeiez o familie, să am o viață decentă, pentru că știu că acum mie îmi este foarte greu, d-apoi dacă aș avea și o familie", a menţionat Bobi.

Pentru a-şi îndeplini obiectivul sportivul plănuieşte să se antreneze cel puţin cinci zile pe săptămână, în două sesiuni, una dimineaţa, iar alta după-masa. Va lucra intens cu antrenorul său, care îl va ajuta atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. Tot în acest scop îşi doreşte să participe la două-trei competiţii internaţionale, cel mai probabil din Europa, pentru a-şi face mâna.

Calificarea sa la Paralimpiada din Rio de Janeiro a captat şi atenţia autorităţilor locale, Bobi Simion fiind premiat la mijlocul lunii decembrie în cadrul celei de a IV-a ediţii a evenimentului „Onoare pentru Cluj". În timpul ceremoniei el a profitat de prilej pentru a-l ruga pe prefect să îl ajute să găsească o locaţie pentru a se antrena.